50 de clădiri din Centrul Istoric al Slatinei vor fi reabilitate până în 2016

După ce va finaliza lucrările la infrastructura din Centrul Istoric, municipalitatea slătineană îşi propune să reabiliteze cel puţin 50 de clădiri din această zonă, costurile urmând să fie suportate, cel mai probabil, de proprietari.

Primarul interimar al Slatinei, Minel Prina, a declarat că planurile administraţiei locale cu Centrul Istoric nu se vor rezuma doar la reabilitarea celor două străzi importante din această zonă. Primăria vrea ca, în următorii trei ani, cel puţin 50 de faţade de clădiri istorice să fie refăcute.

„Ne dorim, până în anul 2016, să reabilităm, în total, 50 de faţade de clădiri. După ce vom reabilita străzile, acesta este obiectivul nostru principal: să convingem locatarii din acest areal să-şi reabiliteze faţadele. Acest lucru este în interesul lor. Astfel, Centrul Istoric devine mult mai atractiv, se pot desfăşura anumite activităţi, cum ar fi cafenele, mici magazine de artizanat, care pot să le aducă chiar proprietarilor de clădiri nişte avantaje pecuniare”, a declarat Prina.

Edilul a reamintit faptul că municipalitatea a început deja să-şi reabiliteze imobilele deţinute în Centrul Istoric, sediul Primăriei, al Poliţiei Locale şi fosta cancelarie a Şcolii Nr.1, şi că nu se va opri aici.

„Primăria a început să-şi reabiliteze clădirile. Cele mai importante imobile ale noastre din Centrul Istoric ar fi Cinematograful Victoria, pe care l-am primit de curând şi încercăm să-l introducem chiar din 2013 în programul de investiţii”, a mai spus Minel Prina.

El şi-a exprimat speranţa că proprietarii imobilelor vor înţelege că trebuie să-şi consolideze şi să-şi reabiliteze proprietăţile, iar municipalitatea nu va fi nevoită să recurgă la măsuri punitive.

„Important este că noi ne dorim acest lucru şi se va realiza. Sunt modalităţi de constrângere printr-o simplă hotărâre de Consiliu Local, chiar dacă Legea faţadelor nu include Centrul Istoric. Contează şi că avem oameni la centru, senator şi deputat, care cunosc problemele cu care se confruntă administraţiile locale”, a conchis primarul interimar.

Regulamentul pentru reabilitarea imobilelor vechi, aprobat. Peste 100 de clădiri din Slatina, sub incidenţa Legii faţadelor

Aleşii locali au aprobat Regulamentul privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, fiind identificate, într-o primă fază, 137 de imobile din Slatina care intră sub incidenţa Legii faţadelor. Proprietarii acestor clădiri trebuie să le reabiliteze, altfel vor avea de plătit amenzi drastice.

Proprietarii de clădiri care, prin nivelul de degradare al imobilelor reprezintă un pericol pentru trecători şi afectează spaţiile publice, vor fi obligaţi să-şi reabiliteze faţadele. În acest sens, Consiliul Local Slatina a aprobat un Regulament privind măsuri de creştere a calităţii arhiterctural-ambientale a clădirilor, în conformitate cu Legea faţadelor. Reabilitarea revine în obligaţia deţinătorilor de orice fel ai clădirilor care prezintă grad înalt de degradare, aceştia urmând „din proprie” iniţiativă să demareze lucrările, cu finanţare proprie.

Municipalitatea a identificat deja 137 de imobile care intră sub incidenţa acestei legi şi trebuie reabilitate, cele mai multe dintre ele fiind situate în zona Centrului Istoric al Slatinei. De asemenea, există şi 79 de puncte de transformare a energiei electrice care necesită reparaţii. Reprezentanţii primăriei au arătat că vor trebui reabilitate şi patru puncte termice şi cinci cămine de nefamilişti.

Amenzi până la 15.000 de lei

Proprietarii se pot trezi cu datorii financiare către municipalitate în cazul în care nu execută lucrările de intervenţie, nu le finalizează la termen sau refuză executarea lor. În acest caz, primarul poate solicita Consiliului Local aprobarea executării lucrărilor de reabilitare de către administraţie, în numele şi pe cheltuiala deţinătorilor notificaţi. Primăria ar urma după aceea să recupereze datoriile de la proprietari până la data recepţiei finale a lucrărilor de intervenţie executate.

În regulamentul aprobat de Consiliul Local sunt prevăzute şi amenzile care pot fi aplicate celor care nu îndeplinesc sau îndeplinesc necorespunzător obligaţiile care le revin la realizarea lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a clădirilor. Cea mai mică amendă este de 1.000 de lei, iar cea mai usturătoare ajunge până la 15.000 de lei, în funcţie de ce obligaţii prevăzute în regulament sunt încălcate.

Cu toate acestea, pentru executarea lucrărilor de reabilitare a clădirilor, regulamentul aprobat de consilieri prevede şi o serie de facilităţi. Astfel, va fi scutită de taxă emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, iar această autorizaţie se va emite fără prezentarea extrasului de plan cadastral şi a extrasului de carte funciară de informare. De asemenea, proprietarul care îşi va reabilita clădirea va primi cu titlul gratuit avizul tehnic. Mai mult, pe o perioadă de cinci ani consecutivi, va fi scutit de la plata impozitului pe clădiri, începând din anul fiscal în care se efectuează recepţia la terminarea lucrărilor.

sursa: gazetanoua.ro