Familia Fântâneanu: credinţă, altruism şi viziune

În galeria marilor filantropi olteni, familia Fântâneanu ocupă un loc de cinste, prin prisma donaţiilor importante făcute comunităţii în urmă cu mai bine de un secol. Membrii familiei au fost preocupaţi îndeosebi de ctitorirea de biserici, de sprijinirea sistemului sanitar şi a învăţământului.

Centru comercial, meşteşugăresc şi agrar important pe o rază teritorială de 30-40 de kilometri în dreapta şi în stânga Oltului, Slatina secolului XIX s-a bucurat de o evoluţie rapidă graţie numeroşilor filantropi care s-au născut şi au trăit în acest spaţiu. Mulţi dintre ei s-au dedicat construirii de stabilimente sociale, de biserici, spitale şi şcoli, ajutându-i pe cei nevoiaşi să acceadă la spaţii rezervate până atunci celor care proveneau din familii bogate. Un exemplu în acest sens este şi familia Fântâneanu, care a lăsat slătinenilor numeroase bunuri materiale şi imateriale.

Elena Fântâneanu, o viaţă în slujba comunităţii

Născută Şetraru, Elena Fântâneanu a fost singurul copil al Anghelinei şi al lui Constantin Şetraru, fiul unui grec care a cumpărat moşia Stoicăneşti şi s-a stabilit aici în jurul anului 1790.

„După moartea neaşteptată a lui Ioniţă Bumbeş, primul soţ al Elenei, aceasta se recăsătoreşte în iulie 1841 cu pitarul Ioan Fântâneanu, originar din Balota, Mehedinţi, dintr-o familie de moşneni. Au împreună trei copii: Constantin, Elena şi Ecaterina. Asemeni boierilor de ţară, familia Fântâneanu foloseşte o bună parte din avere pentru ctitorirea de biserici în satele aparţinătoare proprietăţilor pe care le deţineau, din care se evidenţiază monumentala biserică din Stoicăneşti. Pe lângă biserică, tradiţia locală consemnează ajutorul Elenei Fântâneanu pentru înfiinţarea celei mai vechi şcoli din satul Perieţi, în jurul anului 1860”, explică Aurelia Grosu, şefa secţiei de Artă şi Istorie a Muzeului Judeţean Olt.

În ultima parte a vieţii, Elena Fântâneanu a locuit mai mult la Bucureşti, unde în 23 aprilie 1890 întocmea un testament prin care îşi obliga moştenitorii să creeze un fond cu următoarele destinaţii: întreţinerea a patru paturi de bolnavi în spitalul judeţean şi înfiinţarea unui azil pentru adăpostirea femeilor văduve, lipsite de mijloace de trai.

Vizionarul Constantin I. Fântâneanu

Asemeni mamei sale, Constantin I. Fântâneanu, fruntaş al vieţii politice slătinene, senator în Parlamentul României la începutul secolului XX, a lăsat oraşului mai multe bunuri materiale şi însemnate fonduri financiare, în scopuri caritabile.

„Neavând copii, acesta alege să doneze, însă numai după moartea soţiei sale Maria, casele Fântâneanu primăriei Slatina, cu obligaţia ca acestea să fie închiriate, iar din venitul chiriei să se ajute la măritişul a două fete sărace. În continuare, Constantin I. Fântâneanu lasă în sarcina soţiei construirea unui spital, întreţinerea a zece bolnavi şi constituie mai multe fonduri: pentru ajutorarea săracilor din Slatina de Crăciun şi Paşte; pentru trimiterea a doi bursieri în străinătate care să studieze ştiinţele fizice, chimice şi medicale. De asemenea, Constantin I. Fântâneanu a lăsat «zece mii lei soţiei spre a-i da unui copil de sex bărbătesc pe care crede ea de cuviinţă», exprimându-şi totodată regretul că nu a avut urmaşi direcţi”, spune Aurelia Grosu.

 Casa Fântâneanu, un cadou neglijat

Familia Fântâneanu a locuit în Slatina în casa situată între Palatul Administrativ, astăzi sediul Muzeului Judeţean Olt, şi fosta Bancă Naţională, sucursala Slatina. George Poboran menţionează că imobilul a aparţinut iniţial familiei Lânaru.

„În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Casa Fântâneanu era considerată drept una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş, amplasată într-o zonă unde se va construi centrul administrativ şi financiar al Slatinei, pus în lumină de atrăgătoarea Grădină Publică «Principesa Maria», amenajată în 1892. Casa a fost construită în 1846 sau la o dată anterioară de familia Lânaru, Elena şi Ioan Fântâneanu înfrumuseţând-o la exterior cu elemente decorative de factură eclectică şi în interior cu ornamente în stuc şi decoraţii murale. Până la construirea Palatului Administrativ în 1887, autorităţile judeţene au funcţionat o vreme în Casa Fântâneanu, iar regele Carol I, care a venit la Slatina de cinci ori, a fost găzduit aici în timpul vizitei din 1872”, mai spune Grosu.

Donată primăriei Slatina de Constantin I. Fântâneanu prin testamentul redactat în timpul Primului Război Mondial, casa de pe actuala stradă Sevastopol a funcţionat de-a lungul timpului ca azil de bătrâne, după cum se menţionează într-o decizie a primarului din 1941 al oraşului, iar apoi, timp de mai multe decenii, a fost sediul Direcţiei Agricole Olt, până în 1999. De atunci, clădirea a fost abandonată, starea sa degradându-se din ce în ce mai mult. În urmă cu câţiva ani, Casa Fântâneanu a intrat în proprietatea Mitropoliei Olteniei, iar după înfiinţarea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a intrat în administrarea şi ulterior în proprietatea eparhiei.

„Casa Fântâneanu este în proprietatea Episcopiei din ianuarie 2011. S-au încercat în ultimii ani mai multe variante pentru accesarea de fonduri, inclusiv de fonduri europene, dar deocamdată nu s-a primit niciun răspuns pozitiv. Pentru demararea lucrărilor de restaurare este nevoie de minimum 15 miliarde lei”, a precizat arhitectul Severică Mitrache.

sursa text: gazetanoua.ro

Reclame

Filantropii olteni, oameni care au lăsat Slatinei de Altădată agoniseala lor de-o viaţă

Profesori, avocaţi, economişti, negustori, oameni de litere, fondatori de şcoli, creatori de ziare şi reviste… Aceşti oameni, veniţi din diverse domenii, şi-au lăsat agoniseala de-o viaţă în slujba localităţilor în care s-au născut, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestora. Cu toate acestea, foarte puţină lume îşi mai aduce aminte de ei, iar acţiunile lor au fost de mult uitate, rămânând înscrise doar în câteva lucrări păstrate prin bibiliotecile instituţiilor de cultură din judeţ.

Catedrala Sf. Gheorghe, ridicată de Ionaşcu

Catedrala Sf. Gheorghe, ridicată de Ionaşcu

Trecem zi de zi pe lângă clădiri încărcate de istorie sau pe străzi care poartă numele unor personalităţi despre care nu ştim de cele mai multe ori mai nimic. Nu am învăţat la şcoală, nu am citit în cărţi. Mulţi dintre ei sunt oameni care s-au născut şi au crescut aici, în localităţi din judeţul Olt, dedicându-şi viaţa diferitelor domenii de activitate. Pe lângă faptul că au fost pionieri, îndrumători sau au contribuit la dezvoltarea unor ramuri noi în România, unii dintre ei nu au uitat de unde au plecat şi au hotărât să-şi doneze averea Statului, contribuind astfel la evoluţia locurilor în care au trăit.

Cei mai mulţi filantropi olteni, născuţi la Slatina

Chiar dacă dezvoltarea explozivă a sectorului industrial avea să se producă în Slatina după 1960, reşedinţa judeţului Olt a fost dintotdeauna un important centru industrial, comercial, meşteşugăresc şi agrar.

Astfel, în „Istoria oraşului Slatina”, scrisă de Gheorghe Poboran la începutul secolului XX, autorul vorbeşte despre situaţia economico-socială a Slatinei, oferind o statistică a principalelor profesii practicate în oraş la acea vreme. Slatina număra 475 de meseriaşi: 88 erau cizmari, 53 cojocari, 52 croitori, 50 fierari, 27 tinichigii, 25 zidari, 11 dulgheri, 11 mecanici, nouă tipografi şi şapte zugravi. Împreună cu 453 de comercianţi, aceştia deserveau populaţia slătineană, aproximativ 7.500 de locuitori, precum şi populaţia din satele vecine.

Acestora li se adăugau 11 preoţi, 15 institutori, şase judecători, şase medici şi un farmacist. Slatina se bucura de o bună reputaţie şi sub aspectul învăţământului, primele şcoli apărând încă din secolul al XVIII-lea. Apoi, în 1884, când ministru de resort era Gheorghe Chiţu, originar din comuna olteană Oboga, se înfiinţa Gimnaziul Real Slatina, actualul Colegiu Naţional „Radu Greceanu”.

În acea perioadă, pe harta Regatului României nu erau decât şase gimnazii reale şi douăsprezece gimnazii umaniste, iar licee existau numai în oraşele mari ale României.

Aici, în Slatina pe care o regăsim în paginile cărţii lui Poboran, aveau să se nască şi mulţi dintre cei care au dat strălucire meleagurilor Oltului de Jos, personalităţi care s-au remarcat în meseriile pe care le-au practicat şi au lăsat în urma lor o moştenire nu numai de ordin cultural, spiritual, ci şi de ordin material: filantropii olteni.

Casa Fântâneanu a fost ridicată în secolul XIX

Casa Fântâneanu a fost ridicată în secolul XIX

Clădiri vechi, cu istoria uitată

Cele mai vechi monumente istorice din Olt sunt lăcaşuri de cult, dar în judeţ s-au mai păstrat şi numeroase structuri cu valoare istorică şi culturală. Altele, aparţinând unor personalităţi marcante ale judeţului, au fost demolate, pe locul lor fiind ridicate de cele mai multe ori blocuri de locuinţe. În Slatina există numeroase clădiri-monument istoric, situate pe strada Lipscani şi pe strada Mihai Eminescu.

În total sunt 81 de structuri, construite între anii 1860-1938, în unul dintre următoarele stiluri: neo-gotic, neo-românesc, modern, art nouveau, art deco şi renovări din diferite perioade. Clădiri istorice se găsesc şi pe străzile Poboran, Dinu Lipatti, Grădiniţei şi Fraţii Buzeşti, toate construite între anii 1780-1902. Din acest grup arhitectural se remarcă clădirile Colegiului Naţional „Radu Greceanu”, primăria Slatina, secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt, Casa Caracostea, Casa profesorilor şi vechiul sediu al Băncii Naţionale a României.

Se mai păstrează şi unele dintre clădirile ridicate din banii donaţi de unii dintre marii filantropi ai Slatinei şi ai judeţului, în care au funcţionat de-a lungul timpului diverse instituţii.

Filantropi de renume

Fie că au donat clădiri, terenuri sau sume de bani, filantropii olteni s-au gândit de cele mai multe ori la înfiinţarea de instituţii prin care să ajute populaţia judeţului. Din agoniseala lor de-o viaţă s-au întreţinut şcoli cu limba de predare românească, au fost ajutaţi elevii dotaţi să-şi desăvârşească studiile, s-au construit spitale, s-au ridicat lăcaşe de închinăciune.

Ionaşcu-Cupeţu, Fântâneanu, Momuleanu, Varipatti, sunt doar câţiva dintre cei care au contribuit la dezvoltarea localităţilor oltene, oameni a căror viaţă şi activitate s-au pierdut în negura timpului.

apărut în Gazeta Nouă, de Simona Chirici