Conacul Hagiescu

Prietenii de la Monumente Pierdute au făcut o comparaţie interesantă şi îngrijorătoare a felului în care Conacul Hagiescu arăta în urmă cu câţiva ani şi a stării în care se află astăzi. În două ierni nu va mai fi nimic

22810_898883493504524_5102474182761151952_n

Mai jos, prezentăm povestea magistratului caracalean Ion Hagiescu-Mirişte, cel care a fost proprietarul conacului de la ieşirea din Deveselu spre Corabia. Materialul, marca Gazeta Nouă.

Un nume important în spaţiul judiciar al sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, Ion Hagiescu-Mirişte a fost dintotdeauna atras de artă. Din colecţia sa impresionantă de obiecte a vrut să înfiinţeze un muzeu, pe care să-l lase moştenire urmaşilor, în Caracal. Nici astăzi, la aproape un secol de la moartea sa, nu au fost puse bazele acestui muzeu, iar casa donată de acesta este în paragină.

Ion Hagiescu-Mirişte a studiat dreptul la Bucureşti şi la Paris, profesând apoi în capitala României şi în Buzău, iar mai târziu, în 1895, s-a stabilit în Caracal, reşedinţa judeţului Romanaţi. A fost prim-preşedinte al Tribunalului Romanaţi până în 1914, când a fost numit consilier la Curtea de Apel din Constanţa. Pasionat de turism şi de artă, Ion Hagiescu-Mirişte a colindat nu numai România, ci şi Europa în lung şi-n lat, culegând din fiecare zonă diverse piese extrem de valoroase, pe care le-a adus la Caracal.

„Impresionat de muzeele vizitate în calătoriile sale prin Europa,  a  cumpărat în anul 1900 de la Teodor Cazan o casă ruinată, pe care a amenajat-o după gustul său, dorind să o transforme într-un muzeu. Deoarece colecţionase foarte multe obiecte, dorea să înfiinţeze acest muzeu şi să-l doneze după moartea sa Prefecturii judeţului Romanaţi”, se precizează în „Monografia municipiului Caracal”, realizată de autorii Dana Roxana Dincă, Vera Grigorescu şi Sabin Popovici şi lansată în 2007, cu ocazia împlinirii a 469 de ani de atestare documentară a oraşului.

Magistratul a avut în vedere nu numai „dotarea” Caracalului cu un muzeu de artă, pe care îşi propusese să îl realizeze în ultimii ani de viaţă şi să-l lase în grija autorităţilor din Caracal, condiţionându-le să păstreze pentru totdeauna casa ca muzeu. Ion Hagiescu-Mirişte şi-a dovedit încă o dată generozitatea şi preocuparea pentru dezvoltarea culturală a oraşului, prin faptul că dorea să încurajeze şi să susţină financiar tinerii artişti locali, din fondurile obţinute de la vizitatorii viitorului muzeu.

Astfel, aflăm din „Monografia municipiului Caracal” că: „În 1904 şi-a facut testamentul, prin care a lăsat toată averea sa judeţului Romanaţi, cu condiţia ca din aceasta să fie întreţinuţi studenţi cu talent la sculptură, care să studieze în ţară, apoi în străinătate, la Roma sau Paris”.

În „La Revue de Paris” din octombrie 1919, geograful francez Em de Martonne, care avusese ocazia să-l cunoască pe Ion Hagiescu-Mirişte, în călătoria sa de studii în Basarabia, îi face filantropului din Caracal o scurtă caracterizare.

„Adevărat tip de magistrat literat, fericit de a vorbi de Paris, în care se bucura că ar putea reveni după cinci ani de când n-a mai fost aşa curios în materie de teatru şi de roman, de altfel cu totul devotat carierei sale şi plin de importanţa misiunii sale. Şi-a iubit oraşul şi concetăţenii şi le-a lăsat casa şi bogata lui colecţie artistică pentru un muzeu. Era un om stilat şi stiliza totul”, notează geograful.

Din cauza nepăsării şi lipsei de interes a autorităţilor de atunci, Ion Hagiescu-Mirişte, acest om atât de apreciat atât de români, cât şi de străini, nu a reuşit să pună în aplicare niciunul dintre visele sale: n-a putut să pună nici bazele muzeului şi nici să vină în sprijinul artiştilor.

„S-a stins din viaţă în mai 1922, fără a-şi vedea dorinţele împlinite. Bunurile au trecut în proprietatea statului, în clădirea care urma să devină muzeu au fost instalate birouri, iar moştenitorii săi legali nu s-au îngrijit de colecţii, depozitându-le în dependinţe necorespunzătoare, de unde, din cauza unui incendiu, o parte au fost transferate în subsolurile caselor Chintescu”, mai spun autorii monografiei reşedinţei fostului judeţ Romanaţi.

În 1949, când la Caracal s-a înfiinţat Muzeul Romanaţiului, 27 de tablouri din colecţia lui Hagiescu-Mirişte, semnate N. Dărăscu, Dupont, N. Grimani, O. Obedeanu, Ambrosini, Uberti şi alţi artişti plastici renumiţi, au fost expuse aici. Acestea sunt singurele obiecte de artă care s-au mai păstrat din colecţia magistratului, un mare număr de tablouri fiind înstrăinate, multe picturi, sculpturi fiind distruse ori pierdute.

Cumpărată în paragină şi transformată prin grija magistratului în una din cele mai frumoase clădiri din Caracal, casa Ion Hagiescu-Mirişte aşteaptă astăzi, aşa cum a făcut-o şi în urmă cu un secol, un salvator, care să o readucă la viaţă. După ce a fost folosită timp de câţiva ani, bijuteria arhitecturală a fost abandonată.

În ciuda faptului că a fost declarată monument istoric, autorităţile au lăsat casa de izbelişte, aceasta aflându-se în prezent într-o stare de degradare avansată. Singura soluţie pentru casa dăruită de Hagiescu-Mirişte Caracalului este în acest moment implicarea statului. Tocmai de aceea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DCPN) a inclus-o anul acesta pe lista monumentelor istorice ce merită restaurate, alături de alte 31 de edificii de acest gen de pe teritoriul judeţului Olt. Propunerile au fost trimise mai departe la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s