Să descoperim istoria acestui loc…

În timpul unei preumblări prin judeţ am dat de acest conac, despre care am înţeles că, pe vremuri era un important restaurant-han cunoscut drept Hanul Haiducilor. Este situat la ieşirea din celebra comună Deveselu spre Corabia. Pe toţi cei care au informaţii despre acest loc, oricât de puţine şi de nesigure, îi rugăm să ni le împărtăşească.

dsc_0054

Iată ce am scris, pe blogul meu, atunci când am dat de acest imobil care m-a vrăjit:

«La ieşire din Deveselu, oprisem lângă un superb conac, căzut în ruină. Avea acea aură de casă boierească, de loc care a însemnat ceva, la un moment dat. Acum, stătea să cadă sub ochii noştri. Aveam să-mi dau seama, mai pe seară, când am descărcat fotografiile, acasă, cât de real era acest pericol – chiar sub capul meu, acoperişul se mai ţinea în câteva stinghii. Chiar şi cele câteva cărămizi care se mai ţineau în picioare însufleţeau această clădire. Puteam să trec cu vederea faptul că unul îi scrisese uneia că o iubeşte sau că altul „sapă puţuri” şi vrea ca lumea să-l sune. Nu puteam însă să înţeleg, nici eu şi nici tovarăşii mei de drum, cum de o astfel de bijuterie arhitecturală fusese lăsată în paragină, cu boltele rămase fără ferestre şi uşi şi cu ţiglele maro şi umede care doar mai aminteau de ceea ce fusese un acoperiş».

Anunțuri

Caracalul de Altădată. Atunci şi acum

Tot de la Monumente Pierdute din Oltenia şi de la prietenul Dragoş Andreescu am găsit mai multe imagini cu Caracalul de Altădată şi de acum.

Printre fotografii regăsim un imobil cu o istorie aparte. Este vorba de casa magistratului Ion Hagiescu-Mirişte, care acum a căzut în ruină. „Un nume important în spaţiul judiciar al sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, Ion Hagiescu-Mirişte a fost dintotdeauna atras de artă. Din colecţia sa impresionantă de obiecte a vrut să înfiinţeze un muzeu, pe care să-l lase moştenire urmaşilor, în Caracal. Nici astăzi, la aproape un secol de la moartea sa, nu au fost puse bazele acestui muzeu, iar casa donată de acesta este în paragină”(Monumente Pierdute).

Atunci Casa Ion Hagiescu-Mirişte magistrat / Acum O ruina

Atunci Casa Ion Hagiescu-Mirişte magistrat / Acum O ruina

Se reiau lucrările de restaurare a Casei Memoriale Iancu Jianu din Caracal

Singura casă memorială a unui haiduc din România va fi redeschisă publicului până la sfârşitul acestui an. Ansamblul memorial a fost închis publicului în urmă cu doi ani pentru consolidare şi restaurare.

„Întocmit pe fugă, pentru a prinde banii”, după cum explică Gheorghe Iorga, expert monumente istorice în cadrul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Olt, proiectul de consolidare şi reabilitare a Casei Memoriale Iancu Jianu Caracal s-a dovedit unul cu probleme. Lucrările demarate în august 2009 ar fi trebuit finalizate în octombrie 2010, însă lipsa unor detalii de execuţie din proiect a determinat sistarea lor, iar complexul memorial îşi păstrează uşile închise publicului şi astăzi.

„Atunci am profitat de o rezervă de bani nefolosiţi de alt judeţ şi am întocmit pe fugă un proiect, în care am prins, pe lângă casa memorială, muzeul şi bordeiul, dar şi sistematizarea pe verticală a curţii şi aleilor. Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la peste 800.000 de lei, iar suma disponibilă în cadrul Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice era de aproape 700.000 de lei. Atunci s-au tăiat din deviz câteva lucrări pentru încadrarea în suma respectivă- execuţie pardoseală, tâmplărie ferestre-uşi, instalaţia electrică”, spune Iorga.

După realizarea lucrărilor din proiect, ce presupun 80% din cele necesare, construcţia a fost sistată, fiind necesară completarea proiectului. După doi ani de la închidere, redeschiderea complexului este anunţată până la sfârşitul anului. „Vineri mă voi întâlni cu dirigintele de şantier şi proiectantul pentru a preda proiectul pentru lucrările rămase de executat. Mai sunt lucrări de circa o lună de zile şi avem promisiunea conducerii Institutului Naţional de Patrimoniu că ne vor fi alocate imediat fondurile”, mai spune expertul.

Iancu Jianu s-a născut la Caracal în 1787 şi a murit în aceeaşi localitate în 1842. Casa haiducului a fost construită în a doua jumătate a secolului XVIII.

foto&text: ADS Slatina