Conacul Hagiescu

Prietenii de la Monumente Pierdute au făcut o comparaţie interesantă şi îngrijorătoare a felului în care Conacul Hagiescu arăta în urmă cu câţiva ani şi a stării în care se află astăzi. În două ierni nu va mai fi nimic

22810_898883493504524_5102474182761151952_n

Mai jos, prezentăm povestea magistratului caracalean Ion Hagiescu-Mirişte, cel care a fost proprietarul conacului de la ieşirea din Deveselu spre Corabia. Materialul, marca Gazeta Nouă.

Un nume important în spaţiul judiciar al sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, Ion Hagiescu-Mirişte a fost dintotdeauna atras de artă. Din colecţia sa impresionantă de obiecte a vrut să înfiinţeze un muzeu, pe care să-l lase moştenire urmaşilor, în Caracal. Nici astăzi, la aproape un secol de la moartea sa, nu au fost puse bazele acestui muzeu, iar casa donată de acesta este în paragină.

Ion Hagiescu-Mirişte a studiat dreptul la Bucureşti şi la Paris, profesând apoi în capitala României şi în Buzău, iar mai târziu, în 1895, s-a stabilit în Caracal, reşedinţa judeţului Romanaţi. A fost prim-preşedinte al Tribunalului Romanaţi până în 1914, când a fost numit consilier la Curtea de Apel din Constanţa. Pasionat de turism şi de artă, Ion Hagiescu-Mirişte a colindat nu numai România, ci şi Europa în lung şi-n lat, culegând din fiecare zonă diverse piese extrem de valoroase, pe care le-a adus la Caracal.

„Impresionat de muzeele vizitate în calătoriile sale prin Europa,  a  cumpărat în anul 1900 de la Teodor Cazan o casă ruinată, pe care a amenajat-o după gustul său, dorind să o transforme într-un muzeu. Deoarece colecţionase foarte multe obiecte, dorea să înfiinţeze acest muzeu şi să-l doneze după moartea sa Prefecturii judeţului Romanaţi”, se precizează în „Monografia municipiului Caracal”, realizată de autorii Dana Roxana Dincă, Vera Grigorescu şi Sabin Popovici şi lansată în 2007, cu ocazia împlinirii a 469 de ani de atestare documentară a oraşului.

Magistratul a avut în vedere nu numai „dotarea” Caracalului cu un muzeu de artă, pe care îşi propusese să îl realizeze în ultimii ani de viaţă şi să-l lase în grija autorităţilor din Caracal, condiţionându-le să păstreze pentru totdeauna casa ca muzeu. Ion Hagiescu-Mirişte şi-a dovedit încă o dată generozitatea şi preocuparea pentru dezvoltarea culturală a oraşului, prin faptul că dorea să încurajeze şi să susţină financiar tinerii artişti locali, din fondurile obţinute de la vizitatorii viitorului muzeu.

Astfel, aflăm din „Monografia municipiului Caracal” că: „În 1904 şi-a facut testamentul, prin care a lăsat toată averea sa judeţului Romanaţi, cu condiţia ca din aceasta să fie întreţinuţi studenţi cu talent la sculptură, care să studieze în ţară, apoi în străinătate, la Roma sau Paris”.

În „La Revue de Paris” din octombrie 1919, geograful francez Em de Martonne, care avusese ocazia să-l cunoască pe Ion Hagiescu-Mirişte, în călătoria sa de studii în Basarabia, îi face filantropului din Caracal o scurtă caracterizare.

„Adevărat tip de magistrat literat, fericit de a vorbi de Paris, în care se bucura că ar putea reveni după cinci ani de când n-a mai fost aşa curios în materie de teatru şi de roman, de altfel cu totul devotat carierei sale şi plin de importanţa misiunii sale. Şi-a iubit oraşul şi concetăţenii şi le-a lăsat casa şi bogata lui colecţie artistică pentru un muzeu. Era un om stilat şi stiliza totul”, notează geograful.

Din cauza nepăsării şi lipsei de interes a autorităţilor de atunci, Ion Hagiescu-Mirişte, acest om atât de apreciat atât de români, cât şi de străini, nu a reuşit să pună în aplicare niciunul dintre visele sale: n-a putut să pună nici bazele muzeului şi nici să vină în sprijinul artiştilor.

„S-a stins din viaţă în mai 1922, fără a-şi vedea dorinţele împlinite. Bunurile au trecut în proprietatea statului, în clădirea care urma să devină muzeu au fost instalate birouri, iar moştenitorii săi legali nu s-au îngrijit de colecţii, depozitându-le în dependinţe necorespunzătoare, de unde, din cauza unui incendiu, o parte au fost transferate în subsolurile caselor Chintescu”, mai spun autorii monografiei reşedinţei fostului judeţ Romanaţi.

În 1949, când la Caracal s-a înfiinţat Muzeul Romanaţiului, 27 de tablouri din colecţia lui Hagiescu-Mirişte, semnate N. Dărăscu, Dupont, N. Grimani, O. Obedeanu, Ambrosini, Uberti şi alţi artişti plastici renumiţi, au fost expuse aici. Acestea sunt singurele obiecte de artă care s-au mai păstrat din colecţia magistratului, un mare număr de tablouri fiind înstrăinate, multe picturi, sculpturi fiind distruse ori pierdute.

Cumpărată în paragină şi transformată prin grija magistratului în una din cele mai frumoase clădiri din Caracal, casa Ion Hagiescu-Mirişte aşteaptă astăzi, aşa cum a făcut-o şi în urmă cu un secol, un salvator, care să o readucă la viaţă. După ce a fost folosită timp de câţiva ani, bijuteria arhitecturală a fost abandonată.

În ciuda faptului că a fost declarată monument istoric, autorităţile au lăsat casa de izbelişte, aceasta aflându-se în prezent într-o stare de degradare avansată. Singura soluţie pentru casa dăruită de Hagiescu-Mirişte Caracalului este în acest moment implicarea statului. Tocmai de aceea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DCPN) a inclus-o anul acesta pe lista monumentelor istorice ce merită restaurate, alături de alte 31 de edificii de acest gen de pe teritoriul judeţului Olt. Propunerile au fost trimise mai departe la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

FOTO. Monumente Pierdute: Conacul boierului Ion Marian din Curtişoara-Olt

Construit în urmă cu mai mult de un secol, conacul boieresc din comuna Curtişoara, un adevărat simbol al localităţii, e pe care să devină o dărăpănătură.

 

Fără pază asigurată, clădirea care a aparţinut boierului Ion Marian a fost furată bucată cu bucată, hoţii încercând să valorifice până şi instalaţia electrică zidită în pereţii clădirii.

După al Doilea Război Mondial, conacul a fost luat abuziv de comunişti şi transformat în sediu al Cooperativei Agricole de Producţie (CAP).

În perioada respectivă arăta destul de bine, pentru că a avut o utilitate şi a fost întreţinut.

După Revoluţie a fost şi un sediu de societate agricolă, după ce s-au desfiinţat fostele CAP-uri, iar apoi, la ceva timp după ’89, nepoţii foştilor moşieri care locuiesc în Elveţia au venit şi au solicitat retrocedarea conacului. A avut loc şi un proces pe care l-au câştigat, şi astfel că au devenit proprietari pe clădire şi 7,5 ha de teren aflat în zona conacului

Cea mai rămas din Conacul Neamţu de la Pârşcoveni-Olt

Prietenii de la Monumente Pierdute din Oltenia au făcut o vizită recentă Conacului Neamţu, din satul oltean Olari, comuna Pârşcoveni.

10402609_723734871019388_3583387898875133127_n

Concaul Neamţu, care datează de la sfârşitul secolului XIX, a aparţinut boierului Constantin C. Neamţu din  Craiova-Dolj, director al Băncii Comerţului. De asemenea, el a fost preşedintele circumscripţiei judeţene PNL şi ctitor de biserici.

Neamţu a fost arest de comunişti,  o parte din detenţie petrecând-o la penitenciarele Văcăreşti şi Caransebeş. A murit la scurt timp după eliberare.

El a fost în anul 1899 unul din fondatorii Băncii Comerţului din Craiova (actuala primărie) – Societate Anonimă, care, cu timpul, şi-a deschis filiale în mai multe oraşe ale ţării.

Iată fotografiile de la Monumente Pierdute:

Slatina de Altădată vă prezenta, în urmă cu ceva timp, povestea lui Şerban Neamţu, fiul boierului Constantin C. Neamţu, care deţinea conacul de la Pârşcoveni-Olari şi întinse suprafeţe de teren agricol şi pădure din judeţul Olt.

Ajuns la onorabila vârstă de 77 de ani, Şerban Neamţu a vorbit despre istoria familiei sale şi despre perioada glorioasă dintre cele două războaie mondiale. El a donat conacul restaurat de arhitectul Ion Mincu pentru posteritate după ce anii comunismului şi capitalismului timpuriu l-au transformat într-o ruină.

Arhitecţii ar fi trebuit „să asigure complexul, să oprească degradarea şi, în perspectivă, să restaureze clădirea principală şi să repună în funcţie construcţiile anexe”, însă lipsa de fonduri a blocat proiectul.

Întreaga poveste aici.

 

Faţadele clădirilor din Centrul Istoric al Slatinei, refăcute în cadrul unui concurs

lipscani

Aleşii locali au aprobat un proiect de hotărâre referitor la organizarea şi desfăşurarea concursului „Micul meu monument”, care vizează sprijinirea cu fonduri de către Primăria şi Consiliul Local Slatina a proprietarilor de imobile din Centrul Istoric al oraşului care intervin pentru refacerea faţadelor clădirilor.

Concursul se va desfăşura anual, în limita fondurilor, până la refacerea faţadelor tuturor imobilelor situate pe străzile Lipscani şi Mihai Eminescu. Înscrierea se face până cel târziu la 31 martie, în fiecare an.

Consilierii locali au aprobat şi criteriile de departajare pentru concurenţi. Astfel, se acordă 15 puncte dacă imobilul are destinaţie de spaţiu comercial, zece puncte – când destinaţia clădirii este şi de locuinţă şi de spaţiu comercial, cinci puncte – dacă este vorba doar despre locuinţă. De asemenea, se acordă zece puncte în funcţie de valoarea contribuţiei proprietarului la realizarea lucrărilor de reabilitare a faţadelor.

Cel mai mare număr de puncte, 30, se primesc dacă, după realizarea lucrărilor de reabilitare, spaţiu va avea destinaţie exclusivă pentru activităţi de comercializare produse alimentare şi nealimentare. De asemenea, se acordă pân la 20 puncte, în funcţie de numărul de locuri de muncă ce vor fi create.

sursa: gazetanoua.ro

FOTO. Castelul dispărut de la Comani (Drăgăneşti-Olt)

Aflăm de la Monumente Pierdute că, la un moment dat, în judeţul Olt a existat un castel. Edificiul se afla în satul Comani, actualmente parte a oraşului Drăgăneşti-Olt (intrarea dinspre Slatina) şi aparţinea magistratului caracalean Velisarie Leontopol, deputat al Partidului Conservator în Parlament. Se pare că Leontopol era stăpân al satului Comani, pe la 1840.

foto: Monumente Pierdute

foto: Monumente Pierdute

FOTO. Conacul Polişor Brătăşeanu din Radomireşti. Clădire din secolul XIX, în continuă degradare

Conacul din comuna olteană Radomireşti, cu anexele şi biserica, a fost construit de boierul Polişor Brătăşeanu în secolul al XIX-lea. Imobilele nu au fost revendicat, după 1989, şi se degradează de atunci

Conacul este realizat din zidărie de cărămidă cu goluri de aer. Şarpanta este din lemn cu învelitoare din ţiglă. Accesul la conac se face printr-o alee de beton de 100 de metri lungime.

foto şi text: Monumente Pierdute

Să descoperim istoria acestui loc…

În timpul unei preumblări prin judeţ am dat de acest conac, despre care am înţeles că, pe vremuri era un important restaurant-han cunoscut drept Hanul Haiducilor. Este situat la ieşirea din celebra comună Deveselu spre Corabia. Pe toţi cei care au informaţii despre acest loc, oricât de puţine şi de nesigure, îi rugăm să ni le împărtăşească.

dsc_0054

Iată ce am scris, pe blogul meu, atunci când am dat de acest imobil care m-a vrăjit:

«La ieşire din Deveselu, oprisem lângă un superb conac, căzut în ruină. Avea acea aură de casă boierească, de loc care a însemnat ceva, la un moment dat. Acum, stătea să cadă sub ochii noştri. Aveam să-mi dau seama, mai pe seară, când am descărcat fotografiile, acasă, cât de real era acest pericol – chiar sub capul meu, acoperişul se mai ţinea în câteva stinghii. Chiar şi cele câteva cărămizi care se mai ţineau în picioare însufleţeau această clădire. Puteam să trec cu vederea faptul că unul îi scrisese uneia că o iubeşte sau că altul „sapă puţuri” şi vrea ca lumea să-l sune. Nu puteam însă să înţeleg, nici eu şi nici tovarăşii mei de drum, cum de o astfel de bijuterie arhitecturală fusese lăsată în paragină, cu boltele rămase fără ferestre şi uşi şi cu ţiglele maro şi umede care doar mai aminteau de ceea ce fusese un acoperiş».