Filantropii olteni, oameni care au lăsat Slatinei de Altădată agoniseala lor de-o viaţă

Profesori, avocaţi, economişti, negustori, oameni de litere, fondatori de şcoli, creatori de ziare şi reviste… Aceşti oameni, veniţi din diverse domenii, şi-au lăsat agoniseala de-o viaţă în slujba localităţilor în care s-au născut, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestora. Cu toate acestea, foarte puţină lume îşi mai aduce aminte de ei, iar acţiunile lor au fost de mult uitate, rămânând înscrise doar în câteva lucrări păstrate prin bibiliotecile instituţiilor de cultură din judeţ.

Catedrala Sf. Gheorghe, ridicată de Ionaşcu

Catedrala Sf. Gheorghe, ridicată de Ionaşcu

Trecem zi de zi pe lângă clădiri încărcate de istorie sau pe străzi care poartă numele unor personalităţi despre care nu ştim de cele mai multe ori mai nimic. Nu am învăţat la şcoală, nu am citit în cărţi. Mulţi dintre ei sunt oameni care s-au născut şi au crescut aici, în localităţi din judeţul Olt, dedicându-şi viaţa diferitelor domenii de activitate. Pe lângă faptul că au fost pionieri, îndrumători sau au contribuit la dezvoltarea unor ramuri noi în România, unii dintre ei nu au uitat de unde au plecat şi au hotărât să-şi doneze averea Statului, contribuind astfel la evoluţia locurilor în care au trăit.

Cei mai mulţi filantropi olteni, născuţi la Slatina

Chiar dacă dezvoltarea explozivă a sectorului industrial avea să se producă în Slatina după 1960, reşedinţa judeţului Olt a fost dintotdeauna un important centru industrial, comercial, meşteşugăresc şi agrar.

Astfel, în „Istoria oraşului Slatina”, scrisă de Gheorghe Poboran la începutul secolului XX, autorul vorbeşte despre situaţia economico-socială a Slatinei, oferind o statistică a principalelor profesii practicate în oraş la acea vreme. Slatina număra 475 de meseriaşi: 88 erau cizmari, 53 cojocari, 52 croitori, 50 fierari, 27 tinichigii, 25 zidari, 11 dulgheri, 11 mecanici, nouă tipografi şi şapte zugravi. Împreună cu 453 de comercianţi, aceştia deserveau populaţia slătineană, aproximativ 7.500 de locuitori, precum şi populaţia din satele vecine.

Acestora li se adăugau 11 preoţi, 15 institutori, şase judecători, şase medici şi un farmacist. Slatina se bucura de o bună reputaţie şi sub aspectul învăţământului, primele şcoli apărând încă din secolul al XVIII-lea. Apoi, în 1884, când ministru de resort era Gheorghe Chiţu, originar din comuna olteană Oboga, se înfiinţa Gimnaziul Real Slatina, actualul Colegiu Naţional „Radu Greceanu”.

În acea perioadă, pe harta Regatului României nu erau decât şase gimnazii reale şi douăsprezece gimnazii umaniste, iar licee existau numai în oraşele mari ale României.

Aici, în Slatina pe care o regăsim în paginile cărţii lui Poboran, aveau să se nască şi mulţi dintre cei care au dat strălucire meleagurilor Oltului de Jos, personalităţi care s-au remarcat în meseriile pe care le-au practicat şi au lăsat în urma lor o moştenire nu numai de ordin cultural, spiritual, ci şi de ordin material: filantropii olteni.

Casa Fântâneanu a fost ridicată în secolul XIX

Casa Fântâneanu a fost ridicată în secolul XIX

Clădiri vechi, cu istoria uitată

Cele mai vechi monumente istorice din Olt sunt lăcaşuri de cult, dar în judeţ s-au mai păstrat şi numeroase structuri cu valoare istorică şi culturală. Altele, aparţinând unor personalităţi marcante ale judeţului, au fost demolate, pe locul lor fiind ridicate de cele mai multe ori blocuri de locuinţe. În Slatina există numeroase clădiri-monument istoric, situate pe strada Lipscani şi pe strada Mihai Eminescu.

În total sunt 81 de structuri, construite între anii 1860-1938, în unul dintre următoarele stiluri: neo-gotic, neo-românesc, modern, art nouveau, art deco şi renovări din diferite perioade. Clădiri istorice se găsesc şi pe străzile Poboran, Dinu Lipatti, Grădiniţei şi Fraţii Buzeşti, toate construite între anii 1780-1902. Din acest grup arhitectural se remarcă clădirile Colegiului Naţional „Radu Greceanu”, primăria Slatina, secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt, Casa Caracostea, Casa profesorilor şi vechiul sediu al Băncii Naţionale a României.

Se mai păstrează şi unele dintre clădirile ridicate din banii donaţi de unii dintre marii filantropi ai Slatinei şi ai judeţului, în care au funcţionat de-a lungul timpului diverse instituţii.

Filantropi de renume

Fie că au donat clădiri, terenuri sau sume de bani, filantropii olteni s-au gândit de cele mai multe ori la înfiinţarea de instituţii prin care să ajute populaţia judeţului. Din agoniseala lor de-o viaţă s-au întreţinut şcoli cu limba de predare românească, au fost ajutaţi elevii dotaţi să-şi desăvârşească studiile, s-au construit spitale, s-au ridicat lăcaşe de închinăciune.

Ionaşcu-Cupeţu, Fântâneanu, Momuleanu, Varipatti, sunt doar câţiva dintre cei care au contribuit la dezvoltarea localităţilor oltene, oameni a căror viaţă şi activitate s-au pierdut în negura timpului.

apărut în Gazeta Nouă, de Simona Chirici

Reclame

Casa Fântâneanu va fi reabilitată

Peste 3.000.000 lei vor fi alocaţi de Episcopia Slatinei şi Romanaţilor (ESR) pentru reabilitarea clădirii monument istoric de pe strada Sevastopol, lăsată Slatinei prin testament de Ion Fântâneanu, un mare filantrop slătinean, care a ocupat şi funcţia de senator în Parlamentul României la sfârşitul secolului XIX.

De peste zece ani, de când Direcţia Agricolă s-a mutat pe strada Arcului, Casa Fântâneanu a fost abandonată, însă reprezentanţii ESR sunt hotărâţi să înceapă cât mai curând lucrările de reabilitare şi să înfiinţeze acolo un muzeu al creştinismului din judeţul Olt, o bibliotecă eparhială şi un centru social pentru acordare de asistenţă socială primară. „Vom începe lucrările acum, chiar dacă vine iarna, cu fonduri proprii pentru că imobilul este proprietate a statului, Episcopia având-o doar «în folosinţă», ceea ce face imposibilă accesarea de fonduri europene”, a precizat Sorin Siluan Cheţe, vicar administrativ ESR.

În programul de reabilitare sunt cuprinse: refacerea finisajelor interioare-pardoseli din parchet triplu, stratificat, mozaic, tencuieli şi zugrăveli lavabile; reparaţii glafuri exterioare şi interioare, înlocuirea elementelor de toc la ferestre; înlocuirea în totalitate a instalaţiilor de alimentare cu apă, canal, electrice şi termice; refacerea trotuarului de un metru lăţime din dale de beton cu borduri prefabricate din beton; vopsitorie faţade; înlocuire învelitoare şi reparaţii profile decoraţiune exterioară.

Imobilul cu o suprafaţă de 509 metri pătraţi se află în folosinţa ESR conform protocolului cu Arhiepiscopia Craiovei, dar în administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional conform hotărârii de guvern nr. 697/03.07.2002. Casa Fântâneanu a ţinut de-a lungul timpului drept sediu pentru prefectura judeţului şi pentru Direcţia Agricolă Olt.

scris de Simona Chirici, în Gazeta Nouă

Poţi citi toată povestea Casei Fântâneanu, aici

Eugen Ionescu, slătineanul din Franţa

O fotografie donată de doctorul Mircea Şerbu secţiei de Istorie şi Cultură Slătineană a Muzeului Judeţean Olt îl înfăţişează pe marele dramaturg Eugen Ionescu jucând şah la ferma unui prieten al tatălui său din comuna Brebeni, foarte aproape de Slatina. Imaginea făcută în 1930 demonstrează, cred istoricii, faptul că întemeietorul teatrului absurd a avut întotdeauna nostalgia locului naşterii întorcându-se mereu aici.

Fotografie donată de medicul Mircea Şerbu Muzeului Judeţean Olt (Eugen Ionescu este al doilea bărbat de la stânga la dreapta)

 

Născut în Slatina în 1909, Eugen Ionescu a păstrat mereu amintirea oraşului natal şi, după cum arată şi o fotografie aflată în colecţia Muzeului Judeţean Olt, s-a reîntors aici. El a păstrat o relaţie apropiată de medicul veterinar Ion N. Ionescu, prieten al tatălui său din perioada în care acesta a fost directorul Prefecturii Olt.

Fotografia donată de medicul Mircea Şerbu îi reprezintă pe Eugen Ionescu şi pe prietenul tatălui său jucând şah la ferma din Brebeni a celui din urmă. În colecţia Muzeului se află şi tabla de şah şi piesele de la acel joc.

„Din perioada cât a stat la Slatina, tatăl său a fost foarte bun prieten cu medicul veterinar Ion N. Ionescu – este o coincidenţă de nume – pe care-l întâlnim la un moment dat şi printre membrii Colegiului Director al Prefecturii Olt şi unul din martorii care semnează pe certificatul de naştere al lui Eugen Ionescu. Această prietenie va fi continuată şi de către Eugen Ionescu. Graţie doctorului Mircea Şerbu, am intrat în posesia unor fotografii care îl înfăţişează pe Eugen Ionescu, în anul 1930. Probabil că terminase liceul şi era în anul I de studii la Facultatea de Litere. Eugen Ionescu vine la Brebeni, unde acest medic veterinar avea o fermă şi îşi petrece câteva zile acolo. Joacă şah cu doctorul şi avem chiar şi tabla de şah cu piesele de şah tot donate de doctorul Mircea Şerbu”, explică Aurelia Grosu, şefa secţiei Istorie şi Artă din cadrul Muzeului Judeţean Olt.

Istoricul consideră ca fiind foarte important faptul că inventatorul teatrului absurd nu şi-a negat niciodată locul naşterii: „Important este faptul că în toate enciclopediile, şi acest lucru nu se poate contesta, Eugen Ionescu s-a născut la Slatina. Probabil că a avut nostalgia locului naşterii pentru că, iată, cât a stat în ţară, revine la prietenul de familie al părinţilor săi. Niciodată nu şi-a negat locul naşterii”.

Născut pe strada Bucureşti nr. 3

Potrivit certificatului de naştere al lui Eugen Ionescu, locul naşterii sale este o locuinţă din Slatina aflată pe strada Bucureşti nr. 3, actuala stradă Mihai Eminescu. Deşi undeva pe această stradă există o plachetă care arată unde s-a născut marele dramaturg, istoricii spun că este greu de identificat cu siguranţă imobilul în care locuia familia directorului de Prefectură Eugen N. Ionescu.

„Calea Bucureşti nr. 3, la nivelul anului 1909, anul naşterii lui Eugen Ionescu, este destul de dificil de localizat în contextul actual al modificării atâtor trasee de străzi şi al dispariţiei de-a lungul vremii a atâtor case. Ca să înţelegem, strada Bucureşti, pe Recensământul din 1912, pleca de la Podul Olt, traversa oraşul, actualele străzi George Poboran şi Mihai Eminescu, trecea prin faţa Grădinii Publice, acum Parcul Eugen Ionescu din faţa Muzeului Judeţean Olt, urca între Bancă şi casa Fântâneanu şi urca până se termina în strada Piteşti, undeva mai jos de Biserica Sopot”, spune Aurelia Grosu.

Istoricii cred că locuinţa în care s-a născut Ionescu era situată în vecinătatea domiciliilor persoanelor importante din Slatina acelei vremi. Cel mai probabil locaţia este undeva în zona casei Fântâneanu, Palatului Băncii Naţionale, astăzi sediul Biroului Electoral Judeţean, şi Palatului Administrativ, actualul sediu al Muzeului Judeţean Olt.

„Totul s-a demolat acum, de asta este foarte greu să vizualizăm amplasamentul acestor case pe ceea ce vedem astăzi, pentru că şi traseul străzilor s-a schimbat şi foarte multe case au dispărut. Logica mea se bazează pe faptul că era într-o zonă unde locuiau nişte persoane importante: Fântâneanu, avocatul Belu, viitor primar al Slatinei, familia Penescu. Ei erau concentraţi în acest segment, de la Banca Naţională şi Casa Fântâneanu până către intersectarea cu strada Piteşti. Zona este total demolată astăzi, nu mai avem nici un reper”, a precizat A. Grosu.

Slatina de la 1900

Problemele puse istoricilor în depistarea locului pe care se afla casa din Slatina în care s-a născut Eugen Ionescu sunt în legătură directă cu recensământul făcut de autorităţile de atunci în 1912. Deşi acesta ar fi trebuit să fie un reper, fiind făcut foarte aproape de anul naşterii lui Ionescu, mai mult îngreunează munca specialiştilor pentru că atunci s-au făcut mai multe modificări în ceea ce priveşte numărul alocat fiecărei locuinţe.

„La nivelul actual al cercetării mele, mai ales pe fondul arhivelor din Slatina, să spunem că primul document mai oficial al străzilor şi imobilelor din Slatina este recensământul din 1912. Primul recensământ, de fapt, care s-a făcut în România şi, implicit în oraşul Slatina. Parcurgând acest recensământ, ciudăţenia este că cel puţin numerele caselor de la 1 la 7 se dublează. Recensământul din 1912 arată că la extremităţile acestei străzi, cel de veste de la Podul Olt şi cel de este, dublează aceste numere de la 1 la 7. Aşa că luând numărul trei în discuţie, apare odată nr. 3 casa Mihai Predescu şi mai apare un număr 3 în capătul estic al acestei străzi-casa moştenitor preot N. Crinescu”, a opinat Aurelia Grosu.

Copiii, între tată şi mamă

Cu origini franceze din partea mamei, Maria Theresa, Eugen Ionescu şi-a trăit adolescenţa între Franţa şi România, părinţii săi divorţând. Despărţirea părinţilor a avut loc după ce familia a plecat din Slatina.

„Tatăl lui Eugen Ionescu, după aceea, a plecat cu mama, s-a întâmplat ca în familie să intervină şi un divorţ, iar copiii au urmat-o pe mamă în Franţa. Ulterior, prin custodie, ei au revenit tatălui. Au venit la Bucureşti, unde Eugen Ionescu a parcurs studiile Colegiului «Sfântul Sava», pe care l-a absolvit în anul 1928 şi apoi s-a înscris la Facultatea de Litere, pe care a absolvit-o în anul 1934”, explică A. Grosu.

din gazetanoua.ro

Casa Fântâneanu, istoria uitată a Slatinei

Lăsată moştenire Slatinei, Casa Fântâneanu a ajuns de mai mulţi ani într-o avansată stare de degradare. După ce a deservit pentru câteva sute de ani ca sediu pentru prefectură de judeţ sau pentru Direcţia Agricolă, imobilul din strada Sevastopol zace lăsat în paragină, iar reprezentanţii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, actualul proprietar, spun că nu pot face nimic din cauza birocraţiei.

Casa Fântâneanu, situată pe strada Sevastopol din Slatina, se află într-o stare de ruină şi zace abandonată sub patima timpului aşa cum nu a mai fost niciodată de la construcţia sa din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Faţadele scorojite şi geamurile sparte sunt acoperite doar de copacii şi de ierburile înalte de pe lângă imobil, actuala stare a clădirii făcându-i pe unii dintre puştanii din oraş să creadă că este bântuită de fantome.
Istoria clădirii este practic necunoscută; familia Fântâneanu a donat clădirea „comunei urbane” Slatina pe la începutul secolului XX, însă indiferenţa autorităţilor şi lipsa de reacţie a actualului proprietar, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, au adus-o în starea de paragină în care se află astăzi. Casa Fântâneanu se confundă cu istoria Slatinei. „Casa Fântâneanu a fost construită la începutul secolului XIX. Este o dată mai veche de construcţie a casei decât 1846, şi iniţial casa asta a aparţinut unei alte familii, familia Lânaru, şi a fost cumpărată probabil de familia Fântâneanu în 1846, şi atunci au fost nişte reparaţii. Este o casă monument istoric, în această casă a funcţionat o vreme chiar şi prefectura judeţului Olt. Pentru că până la construcţia Palatului Administrativ, în anul 1887, clădirea în care funcţionează muzeul, autorităţile judeţene s-au plimbat cu chirie prin diferite case particulare, inclusiv casa Fântâneanu”, explică istoricul Aurelia Grosu.

Familia Fântâneanu

Numele casei din strada Sevastopol se leagă de familia Fântâneanu, o familie de slătineni filantropi care mereu au ştiut să dea şi comunităţii locale din avuţia lor. „Familia Fântâneanu a fost o familie cu poziţii importante, Ioan şi Elena Fântâneanu, în acest oraş. Îl întâlnim pe Ioan şi la 1848 în treburile edilitare şi comunale, cum se spunea pe vremea aceea, ale Slatinei. Au avut un băiat şi trei fete. Ion Fântâneanu era băiatul, el ajungând chiar senator în Parlamentul României undeva pe la sfârşitul secolului al XIX-lea”. A fost o familie de mari filantropi, mai ales Elena Fântâneanu. Ea a murit în anul 1890 la Bucureşti, şi înainte de moarte a făcut un testament prin care a lăsat o sumă de bani comunei urbane Slatina. Aceşti bani să fie folosiţi pentru construirea unui azil de femei sărmane «Elena Fântâneanu»“, a arătat Aurelia Grosu.

Lăsată Slatinei prin testament

Aurelia Grosu spune că imobilul a fost lăsat Slatinei prin testament de Ion Fântâneanu, acesta neavând urmaşi. „În decembrie 1915, Ion Fântâneanu îşi face testamentul şi, neavând copii, lasă casele Fântâneanu comunei urbane Slatina ca să se închirieze, aşa spune în testament, şi din veniturile scoase din chirie să se înzestreze două femei sărmane la măritiş în fiecare an. Testamentul spunea că primăria va intra în posesia casei după moartea soţiei sale”, a arătat ea.
Odată cu instalarea regimului comunist în România, în 1948, Casa Fântâneanu a fost naţionalizată, servind drept sediu pentru mai multe instituţii judeţene. Direcţia Agricolă a avut sediul aici până în 1998, de atunci imobilul a fost practic abandonat. Încercările Muzeului Judeţean de a prelua administrarea clădirii a fost inutilă. „Direcţia Agricolă a stat până în 1997, când şi-a construit un sediu nou. De atunci, din ’97 sau ’98, este părăsită. Nu a mai stat nimeni. Indiferenţă, pentru că Muzeul Judeţean a cerut-o pentru că era lângă muzeu, însă nu s-a vrut să ni se dea. Se pare că a fost preluată de Mitropolia Olteniei pentru Episcopia Slatinei şi Romanaţilor”, a declarat Aurelia Grosu.


Episcopia Slatina, fără reacţie

Reprezentanţii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, actualul proprietar al casei Fântâneanu, spun că nu pot să facă nimic pentru reablitarea clădirii din cauza unor probleme birocratice. Ei ar fi dorit să atragă fonduri europene, însă faptul că imobilul este dat doar „în folosinţă” şi nu „în administrare” este un impediment. „Modul în care a fost dată în administrare face imposibilă accesarea de fonduri europene. Felul în care este descris modul de folosire este «în folosinţă» şi nu «în administrare». A fost dată de Direcţia Agricolă pentru Mitropolia Olteniei, pentru Episcopia Slatinei şi Romanţilor. Numai că s-a făcut un protocol de administrare care nu ne ajută”, explică părintele vicar Sorin Siluan Cheţe.
Părintele vicar spune că numai o hotărâre de guvern ar putea salva de la ruină Casa Fântâneanu. El a arătat şi proiectul pe care Episcopia Slatinei îl are pentru acest imobil, încercând să înfiinţeze un centru social. Costurile reabilitării ar fi însă imense. „Ne-ar ajuta o hotărâre de guvern care să ne dea casa în administrare ca să accesăm fonduri europene, pentru că ne lovim de birocraţie. Lucrările de consolidare ajung la 28 de miliarde de lei vechi pentru că trebuie practic reconstruită o altă casă pe sub acesta”, a explicat Cheţe.

„Direcţia Agricolă a stat acolo până în 1997, când şi-a construit un sediu nou. De atunci, din ’97 sau ’98, este părăsită. Nu a mai stat nimeni. Indiferenţă, pentru că Muzeul Judeţean a cerut-o pentru că era lângă muzeu, însă nu s-a vrut să ni se dea. Se pare că a fost preluată de Mitropolia Olteniei pentru Episcopia Slatinei şi Romanaţilor“


Aurelia Grosu
, şefa secţiei Istorie şi Artă din cadrul Muzeului Judeţean Olt

„Modul în care a fost dată în administrare face imposibilă accesarea de fonduri europene. Felul în care este descris modul de folosire este «în folosinţă» şi nu «în administrare». A fost dată de Direcţia Agricolă pentru Mitropolia Olteniei, pentru Episcopia Slatinei şi Romanţilor. Numai că s-a făcut un protocol de administrare care nu ne ajută“

Părintele Vicar Sorin Siluan Cheţe, reprezentantul Episcopiei Slatinei şi Romanţilor


monitoruldeolt.ro

Fotografii-document din Slatina de altădată

Mai jos, câteva dintre fotografiile trimise de Mario Georgescu din Slatina. Ştiu că am cam „exagerat” cu imaginile în ultima vreme dar promit că revin, în curând, şi cu poveşti din Slatina de altădată.

palatul comunal nou (actualul sediu al primăriei Slatina)

palatul Administrativ (actualul sediu al Muzeului Judeţean)

strada Bucureşti

casa Fântâneanu

Vila de Lapomeraye