Boieri olteni: Milcovenii

Şerban Milcoveanu

Desprinsă din celebrul neam Ştirbei, familia Milcoveanu a luat naştere spre sfârşitul secolului XVI şi a dat judeţului Olt şi ţării numeroşi oameni de seamă, care au excelat în diverse domenii. Unul dintre membrii fruntaşi ai familiei a fost Şerban Milcoveanu, medic şi istoric din pasiune.

Simpli luptători la origine, cei din familia Milcoveanu au acces la rangul de boier graţie vitejiei lor. După cum însuşi Şerban Milcoveanu povestea, se pare că în timpul domniei lui Mihai Viteazu trăiau trei fraţi cu numele Ştirbei, care s-au remarcat prin faptele eroice. Domnitorul i-a înnobilat pe toţi trei, dându-le câte o moşie. Fratele mare a păstrat numele Ştirbei, cel mijlociu a primit comuna Drăgăneşti de Olt şi şi-a schimbat numele în Drăgănescu, iar cel mai mic, Matei Ştirbei, a primit pământ la Milcov, lângă Slatina şi şi-a luat numele Milcoveanu.

Şerban Milcoveanu, istoric, doctor, militant

Urmaş al judecătorului Jean Milcoveanu, unul dintre ctitorii refacerii Mănăstirii Clocociov din anii interbelici, Şerban Milcoveanu rămâne şi astăzi unul dintre cei mai marcanţi membri ai acestei familii. Şi-a petrecut copilăria la Slatina, unde l-a prins şi Primul Război Mondial, despre care a păstrat numeroase amintiri, cu toate că era foarte tânăr la acea vreme.

„Primul Război Mondial l-am trăit la Slatina şi am amintiri foarte puternice de atunci. Ştiu sosirea nemţilor la Slatina. Casa părinţilor mei era chiar în apropierea podului. Şi am rămas cu zgomotul de tunuri, de mitraliere care se aflau la distanţă de 500 de metri de noi. Şi nemţii nu au putut să ia podul acela. Acolo a luptat Ecaterina Teodoroiu şi acolo şi-a luat ea gradul de sublocotenent”, explica acesta în volumul „Memorii”.

Mai mult, Şerban Milcoveanu povesteşte cum a ajuns mama sa translatoare la comandamentul german din Slatina: „Îmi amintesc groaza când nemţii au încercuit armata noastră. Mai toţi am plecat, toată Slatina, a plecat în căruţe, trăsuri, în ce s-a putut să fugim. Eu aveam 5 ani, iar fratele meu 4 ani, am plecat cu mama într-o trăsurică şi am fugit. Era luptă foarte mare. Ne-au prins nemţii din spate în comuna Greci, spre Piteşti. Şi ţin minte scena. Când mama şi noi copii, şi multă lume din Slatina ne-am refugiat în pivniţa unui conac din comuna Greci. Stăteam ascunşi în întuneric şi au intrat nemţii în pivniţa aceea cu lanterne. Au întrebat dacă sunt soldaţi, bărbaţi. Nu erau decât femei şi copii. Mama mea ştia germana foarte bine. Şi când a ajuns în dreptul nostru era o căldare cu apă unde mama îşi ascunsese bijuteriile. Când au ajuns în dreptul nostru, un soldat german a dat cu piciorul în găleată. A vărsat apa din căldare şi au ieşit la iveală bijuteriile mamei. Neamţul a început să urle: că ce, îi considerăm pe nemţi hoţi, tâlhari? Nu i le-a luat mamei, dar a pedepsit-o să meargă la bucătărie să fie bucătăreasă, să cureţe cartofi. Acolo însă a venit un ofiţer şi când a aflat că ştie germana perfect a luat-o ca translatoare”.

Anii de şcoală, Enescu şi regina Maria

Şerban Milcoveanu şi-a început studiile la Slatina şi le-a finalizat în Bucureşti. A rămas cu amintiri plăcute legate de profesorii şi colegii de la gimnaziul „Radu Greceanu” şi a trăit în oraşul de pe malul Oltului evenimente care i-au marcat existenţa: a defilat în faţa miniştrilor veniţi de la Bucureşti şi l-a cunoscut personal pe George Enescu.

„Ţin minte că liceul l-am început la Slatina, la Radu Greceanu şi aveam ca director pe profesorul de geografie Traian Biju, mare personalitate, iar ca profesor de istorie pe Daniel Mirodot. Viaţa din provincie era patriarhală. Învăţam tot timpul, şi singurul lucru mai deosebit erau meciurile de fotbal. În anii ’20 la început era o sărăcie îngrozitoare! Ţin minte că ostaşii din Slatina, trei regimente, erau în opinci. Defilau de zece mai tot aşa. Prima defilare a fost în 1922. Eram în clasa I de liceu şi ne-a încolonat directorul Traian Biju şi am defilat şi noi în faţa miniştrilor de la Bucureşti. După ce am defilat ne-au dus în coloană şi ne-au aşezat la picioarele tribunei. Apoi îmi amintesc cînd a venit la Slatina George Enescu. Elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, mai mari decît noi, după concert l-au luat pe Enescu pe braţe şi l-au dus pe străzi, aşa în aer. Se întîmpla în 1923“, rememora acesta evenimentele din timpul tinereţii.

O altă personalitate pe care a întâlnit-o în perioada petrecută la Slatina este regina Maria. „A venit şi regina Maria, pentru că s-a ridicat o statuie pentru Ecaterina Teodoroiu. Regina a venit într-un automobil de culoare argintie iar noi copii am crezut că este făcut din argint. Regina Maria era în estradă iar noi copii, cu lume multă, eram adunaţi în jurul statuii. A fost un moment de linişte iar eu am făcut ceva. Aveam un aparat de fotografiat oferit de bunicul meu de la Bucureşti, profesorul Severeanu. Din proprie iniţiativă am ieşit din rând, am venit în faţa reginei Maria am pus trepiedul, aparatul şi m-am aşezat la picioarele reginei Maria. Nu a zis nimic, s-a uitat la mine şi m-am fotografiat la picioarele ei”, îşi amintea Şerban Milcoveanu.

Un om cât un secol

Şerban Milcoveanu a făcut apoi studii de medicină, ajungând foarte repede doctor în ştiinţe medicale şi o personalitate recunoscută pe plan naţional atât în mişcarea studenţească cât şi în lumea ştiinţifică de profil. A îmbrăţişat principii legionare, a fost închis în lagăre în vremea lui Carol II, a fost trimis pe front de Antonescu, închis de comunişti şi abia din 1954 este lăsat să profeseze ca medic. A scris zeci de cărţi de istorie despre Mişcarea Legionară şi despre perioada interbelică. A încetat din viaţă la 30 august 2009, la vârsta de 98 de ani. A fost căsătorit cu Emilia, medic pediatru şi are două  fete:  Dana Domnica Milcoveanu şi Ioana Anca Milcoveanu, ambele de profesie medic.

gazetanoua.ro

Reclame

Străzile Slatinei de altădată

Slatina sfârşitului de secol XIX era un orăşel compus din centru şi mahalale, cele aproximativ 42 de străzi asigurând accesul spre cartierele Obrocarii, Caloianca, Sopot, Drumul Gării, Clocociov sau Dealul Viilor. Centrul era delimitat de dealurile Grădişte, Caloianca şi Sopot. Printre personalităţile acelor vremuri care au călcat pavajele străzilor Slatinei de altădată se numără George Enescu, Dinu Lipatti, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Titulescu sau Tudor Arghezi.

Cele aproximativ 42 de străzi ale Slatinei de altădată, de la sfârşitului secolului XIX şi începutul secolului XX, te duceau în cartierele oraşului. Unele erau pavate cu bazalt şi foarte lungi, iar altele semănau mai degrabă cu un drum de ţară. Comuna urbană Slatina era compusă din centru şi cartierele Obrocarii, Caloianca, Sopot, Drumul Gării, Clocociov şi Dealul Viilor. Printre cele mai importante străzi din Slatina erau strada Bucureşti, strada Ionaşcu, strada Gimnaziului sau strada Pieţii. „La începutul secolului XX, conturul Slatinei, cu centru şi mahalale, urma traiectoria unui pentagon, ale cărui laturi erau Pârliţii, Brebenii, Mănăstirea Clocociov, cazarma din dealul Caloianca şi unirea gârlii Valea Muierii cu Oltul. Centrul oraşului are forma unui triunghi cu vârful spre răsărit, baza spre vest, pe măgura Grădişte. Latura de sud este delimitată de dealul Caloianca, iar cea de nord de dealul Sopot”, explică Aurelia Grosu, şefa secţiei Istorie şi Artă din cadrul Muzeului Judeţean Olt.

Strada Bucureşti, cea mai veche arteră slătineană

Lungă de aproape un kilometru, strada Bucureşti este una dintre cele mai vechi din Slatina. Artera pornea de la podul Olt şi străbătea oraşul de la est la vest, cuprinzând 132 de case. De numele acestei străzi se leagă construirea primului pod de fier peste un râu intern din România. Unul dintre motivele înlocuirii „podurilor umblătoare” a fost faptul că Slatina era un punct de vamă important. „Între 1888 – 1891, inginerul Davidescu construieşte aici, la vadul Slatinei, primul pod de fier peste un râu intern românesc. Pe lângă valoarea utilitară şi estetică, podul de la Slatina se constituie în prima încercare de materializare autohtonă a arhitecturii metalului, lansată cu prilejul Expoziţiei internaţionale de la Paris din anul 1889”, spune Aurelia Grosu.
De strada Bucureşti este legat şi numele dramaturgului Eugen Ionescu, după cum tot Aurelia Grosu explică: „Pe strada Bucureşti, în casa de la numărul 3, va vedea lumina zilei Eugen Dimitrie, la 13 noiembrie 1909, fiul lui Eugen N. lonescu, directorul Prefecturii de Olt şi al doamnei Terezina lonescu. Geniul literar al celui care, mai târziu, va deveni celebrul Eugen lonescu, a făcut cunoscut numele oraşului natal şi l-a fixat în memoria lumii dincolo de graniţele României”.

Familia Ionaşcu şi strada Ionaşcu

Strada Ionaşcu s-a numit iniţial „Uliţa Boiangiilor” pentru că aici locuiau cojocari şi boiangii, cei din urmă fiind vopsitori de lână. Numele de Ionaşcu a fost dat arterei după ce aici s-a construit o şcoală şi o biserică dintr-o donaţie a familiei negustorului Ionaşcu. Ionaşcu şi soţia acestuia, Neaga, au construit o biserică şi o şcoală, donaţia lor venind din averea pe care familia o strânsese ca zestre pentru fiica lor Rada. Din păcate, aceasta a murit mult prea devreme. „Pe această stradă, din averea lăsată oraşului de negustorul Ionaşcu şi soţia sa, Neaga, se construiesc biserica şi şcoala, în amintirea fondatorului, strada luând numele Ionaşcu. Averea agonisită pentru unica lor fiică, Rada, au destinat-o, după nemângâiata ei pierdere, pentru binele oraşului şi al semenilor: şcoală, spital, biserică şi întreţinerea cişmelelor care alimentau oraşul cu apă potabilă, captată din izvoarele Sopotului, deja construite de Ionaşcu”, arată specialiştii Muzeului Judeţean Olt. În locul bisericii construite de Ionaşcu se va ridica o catedrală, picturile interioare fiind realizate de pictorul Gheorghe Tătărescu.
Şcoala Ionaşcu s-a evidenţiat ca fiind una dintre cele mai bune din ţară, aici fiind şcoliţi oameni de seamă timp de mai multe decenii. În 1894, şcoala construită de Ionaşcu va fi înlocuită de o altă clădire, care mai există şi astăzi, în ea funcţionând acum Casa Corpului Didactic (CCD) Olt.

Strada Gimnaziului, numită după Gimnaziul „Radu Greceanu”

Strada Gimnaziului începea din strada Ionaşcu şi mergea către râul Olt. Potrivit specialiştilor Muzeului Judeţean Olt, denumirea străzii a venit ca urmare a construirii aici, în anul 1884, a Gimnaziului „Radu Greceanu”, actualul Colegiu Naţional „Radu Greceanu”. „În pericol de a se desfiinţa în anul 1901, gimnaziul se întăreşte an de an şi devine liceu”, precizează Aurelia Grosu.
O altă clădire importantă pentru Slatina de altădată, care se afla pe strada Gimnaziului, este moara Olteanca. Se pare că proprietarul morii, Alexandru Iliescu, era unul dintre filantropii oraşului, acesta fiind şi motivul pentru care strada primeşte numele său.

Strada Pieţei, locul copilăriei lui Dinu Lipatti

Străzile Primăriei şi Pieţei i-au condus pe oamenii acelor vremuri spre locuri ce pulsau de viaţă în societatea de altădată, primăria şi piaţa oraşului. Potrivit istoricilor, peste 50 de case se aflau pe strada Primăriei, lungă de aproximativ 500 de metri dinspre strada Ionaşcu spre Grădina Publică. Strada va lua numele de Carol după ce Primăria se va muta în noul sediu – Palatul Comunal. „Strada Primăriei începea din strada Ionaşcu către Grădina Publică, având o lungime de 500 de metri şi cuprinzând 53 de case. Puţin mai retrasă de stradă se afla Primăria Veche, de unde vine şi numele străzii. După ce primăria se va muta în propriul sediu – Palatul Comunal – unde funcţionează şi astăzi, strada va primi numele Carol”, spune istoricul Aurelia Grosu. Printre edificiile reprezentative ale străzii Primăriei se găseşte casa doctorului Gheorghe Kitzulescu, construcţia remarcându-se prin „eleganţă şi proporţie într-o fericită îmbinare a stilului neoclasic italian”. Din nefericire, casa a fost demolată de regimul comunist în anii ’80 . Printre personalităţile care au trecut pragul casei Kitzulescu se numără George Enescu, Dinu Lipatti, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Titulescu sau Tudor Arghezi.
Strada Pieţei, astăzi Bulevardul Nicolae Titulescu, şi-a dobândit numele, previzibil, prin prisma faptului că aici se afla piaţa oraşului. Artera pornea de la Primăria veche către Biserica Sopot. În anii ’30, pe această stradă s-au construit Halele, unele dintre cele mai mari din ţară, care, însă, au fost demolate tot de comunişti în anii ’80. De asemenea, pe strada Pieţei se afla casa Racoviceanu. Aici şi-a petrecut vacanţele de vară viitorul mare pianist şi compozitor Dinu Lipatti şi fratele său, Valentin. Mama lui Dinu Lipatti era născută Racoviceanu şi astfel această clădire „asemănătoare unei cule, cu ziduri masive şi boltă impunătoare, cu etaj şi cerdac, ce degaja un aspect medieval” a fost o bună perioadă de timp loc de joacă pentru micul Dinu. Vila Racoviceanu a fost dărâmată în anii ’70.

monitoruldeolt.ro

Străzi din Slatina de altădată: străzile Primăriei şi Pieţei

Sunt două dintre cele mai importante străzi ale Slatinei de altădată. Acestea i-au condus pe oamenii acelor vremuri spre locuri pulsau de viaţă în societatea acelei vremi, primăria şi piaţa oraşului.

Catedrala şi Grădina Publică din Slatina

Peste 50 de case se aflau pe strada Primăriei, lungă de aproximativ 500 de metri dinspre strada Ionaşcu spre Grădina Publică. Strada va lua numele de Carol după ce Primăria se va muta în noul sediu-Palatul Comunal. „ Strada Primăriei începea din strada lonaşcu către Grădina publică, având o lungime de 500 de metri şi cuprinzând 53 de case. Puţin mai retrasă de stradă se afla Primăria Veche de unde vine şi numele străzii. După ce primăria se va muta în propriul sediu – Palatul Comunal, unde funcţionează şi astăzi, strada va primi numele Carol”, spun istoricii Muzeului Judeţean Olt.

Unul dintre edificiile reprezentative ale străzii era casa doctorului Gheorghe Kitzulescu, construcţia remarcându-se prin „eleganţă şi proporţie într-o fericită îmbinare a stilului neoclasic italian”. Din nefericire casa a fost demolată de regimul comunist în deceniul opt al secolului trecut. Printre personalităţile care au trecut pragul casei Kitzulescu se numără George Enescu, Dinu Lipatti, Nicolae lorga, Octavian Goga, Nicolae Titulescu sau Tudor Arghezi.

Piaţa Slatinei de altădată


Strada Pieţei, locul copilăriei lui Dinu Lipatti

Strada Pieţei, astăzi Bulevardul Nicolae Titulescu, şi-a dobândit numele, previzibil, prin prisma faptului că aici se afla piaţa oraşului. Artera pornea de la Primăria veche către biserica Sopot. În anii 30, aici s-au construit Halele, unele dintre cele mai mari din ţară care, însă, au fost demolate de comunişti în anii 80.

De asemenea, pe strada Pieţei se afla casa Racoviceanu. Aici şi-a petrecut vacanţele de vară viitorul mare pianist şi compozitor Dinu Lipatti şi fratele său, Valentin. Mama lui Dinu Lipatti era născută Racoviceanu şi astfel de această clădire „asemănătoare unei cule, cu ziduri masive şi boltă impunătoare, cu etaj şi cerdac, ce degaja un aspect medieval”a fost legat numele pianistului.

Vila Racoviceanu a fost dărâmată în anii 70.