Slatina de altădată, reînviată pe străzile Lipscani şi Eminescu

Proiectul privind reabilitarea străzilor Lipscani şi Mihai Eminescu din Centrul Istoric al Slatinei a fost finalizat. Finanţarea lucrărilor are ca sursă fondurile structurale. Proiectul „Reabilitare Centru Istoric, străzile Lipscani şi Mihai Eminescu” are o valoare totală de 16.551.677,42 de lei, din care 12.308.981,43 de lei reprezintă valoarea eligibilă pentru finanţare prin Programul Operaţional Sectorial.

În cele ce urmează vă prezentămo galerie foto în care se poate vedea cum arată acum Slatina de Altădată.

Anunțuri

Slatina de altădată şi de acum

O iniţiativă foarte frumoasă a lui Dragoş Andreescu, fan al acestui site. El s-a gândit să facă o suprapunere a unor imagini cu edificii reprezentative din Slatina, aşa cum sunt acum şi cum erau în urmă cu o sută de ani. Iată ce a ieşit.

Atunci şi Acum, Podul peste Olt

Atunci şi Acum, Podul peste Olt

 

Atunci, Grand Hotel Regal/ Acum, Pizeria Napoli sau Vechea Berărie

Atunci, Grand Hotel Regal/ Acum, Pizeria Napoli sau Vechea Berărie

Atunci, Banca Uniunea Comercială/Acum, Banca Naţionala Română

Atunci, Banca Uniunea Comercială/Acum, Banca Naţionala Română

Atunci, moara Olteanca

Atunci, moara Olteanca

Atunci, Şcoala de băieţi Ionascu/ Acum, Casa Corpului Didactic

Atunci, Şcoala de băieţi Ionascu/ Acum, Casa Corpului Didactic

Atunci şi Acum, statuia Ecaterinei Teodoroiu

Atunci şi Acum, statuia Ecaterinei Teodoroiu

 

 

 

 

50 de clădiri din Centrul Istoric al Slatinei vor fi reabilitate până în 2016

După ce va finaliza lucrările la infrastructura din Centrul Istoric, municipalitatea slătineană îşi propune să reabiliteze cel puţin 50 de clădiri din această zonă, costurile urmând să fie suportate, cel mai probabil, de proprietari.

Primarul interimar al Slatinei, Minel Prina, a declarat că planurile administraţiei locale cu Centrul Istoric nu se vor rezuma doar la reabilitarea celor două străzi importante din această zonă. Primăria vrea ca, în următorii trei ani, cel puţin 50 de faţade de clădiri istorice să fie refăcute.

„Ne dorim, până în anul 2016, să reabilităm, în total, 50 de faţade de clădiri. După ce vom reabilita străzile, acesta este obiectivul nostru principal: să convingem locatarii din acest areal să-şi reabiliteze faţadele. Acest lucru este în interesul lor. Astfel, Centrul Istoric devine mult mai atractiv, se pot desfăşura anumite activităţi, cum ar fi cafenele, mici magazine de artizanat, care pot să le aducă chiar proprietarilor de clădiri nişte avantaje pecuniare”, a declarat Prina.

Edilul a reamintit faptul că municipalitatea a început deja să-şi reabiliteze imobilele deţinute în Centrul Istoric, sediul Primăriei, al Poliţiei Locale şi fosta cancelarie a Şcolii Nr.1, şi că nu se va opri aici.

„Primăria a început să-şi reabiliteze clădirile. Cele mai importante imobile ale noastre din Centrul Istoric ar fi Cinematograful Victoria, pe care l-am primit de curând şi încercăm să-l introducem chiar din 2013 în programul de investiţii”, a mai spus Minel Prina.

El şi-a exprimat speranţa că proprietarii imobilelor vor înţelege că trebuie să-şi consolideze şi să-şi reabiliteze proprietăţile, iar municipalitatea nu va fi nevoită să recurgă la măsuri punitive.

„Important este că noi ne dorim acest lucru şi se va realiza. Sunt modalităţi de constrângere printr-o simplă hotărâre de Consiliu Local, chiar dacă Legea faţadelor nu include Centrul Istoric. Contează şi că avem oameni la centru, senator şi deputat, care cunosc problemele cu care se confruntă administraţiile locale”, a conchis primarul interimar.

Boieri olteni: Milcovenii

Şerban Milcoveanu

Desprinsă din celebrul neam Ştirbei, familia Milcoveanu a luat naştere spre sfârşitul secolului XVI şi a dat judeţului Olt şi ţării numeroşi oameni de seamă, care au excelat în diverse domenii. Unul dintre membrii fruntaşi ai familiei a fost Şerban Milcoveanu, medic şi istoric din pasiune.

Simpli luptători la origine, cei din familia Milcoveanu au acces la rangul de boier graţie vitejiei lor. După cum însuşi Şerban Milcoveanu povestea, se pare că în timpul domniei lui Mihai Viteazu trăiau trei fraţi cu numele Ştirbei, care s-au remarcat prin faptele eroice. Domnitorul i-a înnobilat pe toţi trei, dându-le câte o moşie. Fratele mare a păstrat numele Ştirbei, cel mijlociu a primit comuna Drăgăneşti de Olt şi şi-a schimbat numele în Drăgănescu, iar cel mai mic, Matei Ştirbei, a primit pământ la Milcov, lângă Slatina şi şi-a luat numele Milcoveanu.

Şerban Milcoveanu, istoric, doctor, militant

Urmaş al judecătorului Jean Milcoveanu, unul dintre ctitorii refacerii Mănăstirii Clocociov din anii interbelici, Şerban Milcoveanu rămâne şi astăzi unul dintre cei mai marcanţi membri ai acestei familii. Şi-a petrecut copilăria la Slatina, unde l-a prins şi Primul Război Mondial, despre care a păstrat numeroase amintiri, cu toate că era foarte tânăr la acea vreme.

„Primul Război Mondial l-am trăit la Slatina şi am amintiri foarte puternice de atunci. Ştiu sosirea nemţilor la Slatina. Casa părinţilor mei era chiar în apropierea podului. Şi am rămas cu zgomotul de tunuri, de mitraliere care se aflau la distanţă de 500 de metri de noi. Şi nemţii nu au putut să ia podul acela. Acolo a luptat Ecaterina Teodoroiu şi acolo şi-a luat ea gradul de sublocotenent”, explica acesta în volumul „Memorii”.

Mai mult, Şerban Milcoveanu povesteşte cum a ajuns mama sa translatoare la comandamentul german din Slatina: „Îmi amintesc groaza când nemţii au încercuit armata noastră. Mai toţi am plecat, toată Slatina, a plecat în căruţe, trăsuri, în ce s-a putut să fugim. Eu aveam 5 ani, iar fratele meu 4 ani, am plecat cu mama într-o trăsurică şi am fugit. Era luptă foarte mare. Ne-au prins nemţii din spate în comuna Greci, spre Piteşti. Şi ţin minte scena. Când mama şi noi copii, şi multă lume din Slatina ne-am refugiat în pivniţa unui conac din comuna Greci. Stăteam ascunşi în întuneric şi au intrat nemţii în pivniţa aceea cu lanterne. Au întrebat dacă sunt soldaţi, bărbaţi. Nu erau decât femei şi copii. Mama mea ştia germana foarte bine. Şi când a ajuns în dreptul nostru era o căldare cu apă unde mama îşi ascunsese bijuteriile. Când au ajuns în dreptul nostru, un soldat german a dat cu piciorul în găleată. A vărsat apa din căldare şi au ieşit la iveală bijuteriile mamei. Neamţul a început să urle: că ce, îi considerăm pe nemţi hoţi, tâlhari? Nu i le-a luat mamei, dar a pedepsit-o să meargă la bucătărie să fie bucătăreasă, să cureţe cartofi. Acolo însă a venit un ofiţer şi când a aflat că ştie germana perfect a luat-o ca translatoare”.

Anii de şcoală, Enescu şi regina Maria

Şerban Milcoveanu şi-a început studiile la Slatina şi le-a finalizat în Bucureşti. A rămas cu amintiri plăcute legate de profesorii şi colegii de la gimnaziul „Radu Greceanu” şi a trăit în oraşul de pe malul Oltului evenimente care i-au marcat existenţa: a defilat în faţa miniştrilor veniţi de la Bucureşti şi l-a cunoscut personal pe George Enescu.

„Ţin minte că liceul l-am început la Slatina, la Radu Greceanu şi aveam ca director pe profesorul de geografie Traian Biju, mare personalitate, iar ca profesor de istorie pe Daniel Mirodot. Viaţa din provincie era patriarhală. Învăţam tot timpul, şi singurul lucru mai deosebit erau meciurile de fotbal. În anii ’20 la început era o sărăcie îngrozitoare! Ţin minte că ostaşii din Slatina, trei regimente, erau în opinci. Defilau de zece mai tot aşa. Prima defilare a fost în 1922. Eram în clasa I de liceu şi ne-a încolonat directorul Traian Biju şi am defilat şi noi în faţa miniştrilor de la Bucureşti. După ce am defilat ne-au dus în coloană şi ne-au aşezat la picioarele tribunei. Apoi îmi amintesc cînd a venit la Slatina George Enescu. Elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, mai mari decît noi, după concert l-au luat pe Enescu pe braţe şi l-au dus pe străzi, aşa în aer. Se întîmpla în 1923“, rememora acesta evenimentele din timpul tinereţii.

O altă personalitate pe care a întâlnit-o în perioada petrecută la Slatina este regina Maria. „A venit şi regina Maria, pentru că s-a ridicat o statuie pentru Ecaterina Teodoroiu. Regina a venit într-un automobil de culoare argintie iar noi copii am crezut că este făcut din argint. Regina Maria era în estradă iar noi copii, cu lume multă, eram adunaţi în jurul statuii. A fost un moment de linişte iar eu am făcut ceva. Aveam un aparat de fotografiat oferit de bunicul meu de la Bucureşti, profesorul Severeanu. Din proprie iniţiativă am ieşit din rând, am venit în faţa reginei Maria am pus trepiedul, aparatul şi m-am aşezat la picioarele reginei Maria. Nu a zis nimic, s-a uitat la mine şi m-am fotografiat la picioarele ei”, îşi amintea Şerban Milcoveanu.

Un om cât un secol

Şerban Milcoveanu a făcut apoi studii de medicină, ajungând foarte repede doctor în ştiinţe medicale şi o personalitate recunoscută pe plan naţional atât în mişcarea studenţească cât şi în lumea ştiinţifică de profil. A îmbrăţişat principii legionare, a fost închis în lagăre în vremea lui Carol II, a fost trimis pe front de Antonescu, închis de comunişti şi abia din 1954 este lăsat să profeseze ca medic. A scris zeci de cărţi de istorie despre Mişcarea Legionară şi despre perioada interbelică. A încetat din viaţă la 30 august 2009, la vârsta de 98 de ani. A fost căsătorit cu Emilia, medic pediatru şi are două  fete:  Dana Domnica Milcoveanu şi Ioana Anca Milcoveanu, ambele de profesie medic.

gazetanoua.ro

Familia Fântâneanu: credinţă, altruism şi viziune

În galeria marilor filantropi olteni, familia Fântâneanu ocupă un loc de cinste, prin prisma donaţiilor importante făcute comunităţii în urmă cu mai bine de un secol. Membrii familiei au fost preocupaţi îndeosebi de ctitorirea de biserici, de sprijinirea sistemului sanitar şi a învăţământului.

Centru comercial, meşteşugăresc şi agrar important pe o rază teritorială de 30-40 de kilometri în dreapta şi în stânga Oltului, Slatina secolului XIX s-a bucurat de o evoluţie rapidă graţie numeroşilor filantropi care s-au născut şi au trăit în acest spaţiu. Mulţi dintre ei s-au dedicat construirii de stabilimente sociale, de biserici, spitale şi şcoli, ajutându-i pe cei nevoiaşi să acceadă la spaţii rezervate până atunci celor care proveneau din familii bogate. Un exemplu în acest sens este şi familia Fântâneanu, care a lăsat slătinenilor numeroase bunuri materiale şi imateriale.

Elena Fântâneanu, o viaţă în slujba comunităţii

Născută Şetraru, Elena Fântâneanu a fost singurul copil al Anghelinei şi al lui Constantin Şetraru, fiul unui grec care a cumpărat moşia Stoicăneşti şi s-a stabilit aici în jurul anului 1790.

„După moartea neaşteptată a lui Ioniţă Bumbeş, primul soţ al Elenei, aceasta se recăsătoreşte în iulie 1841 cu pitarul Ioan Fântâneanu, originar din Balota, Mehedinţi, dintr-o familie de moşneni. Au împreună trei copii: Constantin, Elena şi Ecaterina. Asemeni boierilor de ţară, familia Fântâneanu foloseşte o bună parte din avere pentru ctitorirea de biserici în satele aparţinătoare proprietăţilor pe care le deţineau, din care se evidenţiază monumentala biserică din Stoicăneşti. Pe lângă biserică, tradiţia locală consemnează ajutorul Elenei Fântâneanu pentru înfiinţarea celei mai vechi şcoli din satul Perieţi, în jurul anului 1860”, explică Aurelia Grosu, şefa secţiei de Artă şi Istorie a Muzeului Judeţean Olt.

În ultima parte a vieţii, Elena Fântâneanu a locuit mai mult la Bucureşti, unde în 23 aprilie 1890 întocmea un testament prin care îşi obliga moştenitorii să creeze un fond cu următoarele destinaţii: întreţinerea a patru paturi de bolnavi în spitalul judeţean şi înfiinţarea unui azil pentru adăpostirea femeilor văduve, lipsite de mijloace de trai.

Vizionarul Constantin I. Fântâneanu

Asemeni mamei sale, Constantin I. Fântâneanu, fruntaş al vieţii politice slătinene, senator în Parlamentul României la începutul secolului XX, a lăsat oraşului mai multe bunuri materiale şi însemnate fonduri financiare, în scopuri caritabile.

„Neavând copii, acesta alege să doneze, însă numai după moartea soţiei sale Maria, casele Fântâneanu primăriei Slatina, cu obligaţia ca acestea să fie închiriate, iar din venitul chiriei să se ajute la măritişul a două fete sărace. În continuare, Constantin I. Fântâneanu lasă în sarcina soţiei construirea unui spital, întreţinerea a zece bolnavi şi constituie mai multe fonduri: pentru ajutorarea săracilor din Slatina de Crăciun şi Paşte; pentru trimiterea a doi bursieri în străinătate care să studieze ştiinţele fizice, chimice şi medicale. De asemenea, Constantin I. Fântâneanu a lăsat «zece mii lei soţiei spre a-i da unui copil de sex bărbătesc pe care crede ea de cuviinţă», exprimându-şi totodată regretul că nu a avut urmaşi direcţi”, spune Aurelia Grosu.

 Casa Fântâneanu, un cadou neglijat

Familia Fântâneanu a locuit în Slatina în casa situată între Palatul Administrativ, astăzi sediul Muzeului Judeţean Olt, şi fosta Bancă Naţională, sucursala Slatina. George Poboran menţionează că imobilul a aparţinut iniţial familiei Lânaru.

„În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Casa Fântâneanu era considerată drept una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş, amplasată într-o zonă unde se va construi centrul administrativ şi financiar al Slatinei, pus în lumină de atrăgătoarea Grădină Publică «Principesa Maria», amenajată în 1892. Casa a fost construită în 1846 sau la o dată anterioară de familia Lânaru, Elena şi Ioan Fântâneanu înfrumuseţând-o la exterior cu elemente decorative de factură eclectică şi în interior cu ornamente în stuc şi decoraţii murale. Până la construirea Palatului Administrativ în 1887, autorităţile judeţene au funcţionat o vreme în Casa Fântâneanu, iar regele Carol I, care a venit la Slatina de cinci ori, a fost găzduit aici în timpul vizitei din 1872”, mai spune Grosu.

Donată primăriei Slatina de Constantin I. Fântâneanu prin testamentul redactat în timpul Primului Război Mondial, casa de pe actuala stradă Sevastopol a funcţionat de-a lungul timpului ca azil de bătrâne, după cum se menţionează într-o decizie a primarului din 1941 al oraşului, iar apoi, timp de mai multe decenii, a fost sediul Direcţiei Agricole Olt, până în 1999. De atunci, clădirea a fost abandonată, starea sa degradându-se din ce în ce mai mult. În urmă cu câţiva ani, Casa Fântâneanu a intrat în proprietatea Mitropoliei Olteniei, iar după înfiinţarea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a intrat în administrarea şi ulterior în proprietatea eparhiei.

„Casa Fântâneanu este în proprietatea Episcopiei din ianuarie 2011. S-au încercat în ultimii ani mai multe variante pentru accesarea de fonduri, inclusiv de fonduri europene, dar deocamdată nu s-a primit niciun răspuns pozitiv. Pentru demararea lucrărilor de restaurare este nevoie de minimum 15 miliarde lei”, a precizat arhitectul Severică Mitrache.

sursa text: gazetanoua.ro

Şcoala „Ionaşcu” din Slatina de Altădată, cu predare în limbile greacă şi română

La sfârşitul secolului XVIII, din banii lui Ionaşcu Cupeţu se înfiinţa o şcoală unde băieţii care proveneau din familiile sărace beneficiau de instruire gratuită. Şcoala Ionaşcu a fost una dintre cele mai bune şcoli din ţară, care a pregătit zeci de generaţii de elevi, cu renume în civilizaţia naţională.

„Şcoala mare din vale”, cum era cunoscută, a funcţionat, cu mici intermitenţe, până în anul 1894, când se demolează şi se construieşte un local cu o arhitectură deosebită – „Şcoala de băieţi nr. 1 Ionaşcu” (actualul sediu al Casei Corpului Didactic).

„Unul dintre primele acte ce amintesc de existenţa Şcolii Ionaşcu de la Slatina esta anaforaua din 20 martie 1800 aparţinând epitropilor acestui aşezământ, Constantin Filipescu şi Radu Golescu. Studiind veniturile se ajunge la concluzia că fondurile donate sunt insuficiente pentru a se construi spital şi şcoală. Hotărârea luată este aceea de a se face «şcoală pentru învăţătura copiilor».

Epistatul şcolii a fost desemnat Nicolae Gigârtu şi a fost stabilit ca dascălul de limba greacă să aibă remuneraţie de 300 de taleri pe an, hrană şi lemne de foc. În cazul când numărul elevilor depăşea cifra 100 trebuia angajat al doilea dascăl pentru învăţătura grecească cu salariu de 100 de taleri pe an şi un al treilea care să înveţe copiii româneşte.

Elevii fără posibilităţi materiale urmau a fi întreţinuţi din venitul bisericii Ionaşcu şase ani mai târziu, printr-o anaforă din 5 august 1806, Constantin Filipescu şi Radu Golescu informau domnia Ţării Româneşti ca şcoala avea 100 de elevi şi cereau domnitorului sprijin financiar, pentru că unitatea de învăţământ nu deţinea fonduri suficiente pentru şcolarizarea acestora”, spune Laurenţiu Guţică.
Drept recunoaştere pentru donaţia făcută oraşului, autorităţile slătinene au imortalizat chipurile lui Ionaşcu Cupeţu şi al soţiei sale, Neaga, în catedrala ridicată din banii filantropilor.

De asemenea, o stradă din Slatina poartă numele donatorului, strada pe care familia Ionaşcu a locuit şi a ridicat catedrala şi şcoala.

text: Gazeta Nouă

Filantropi olteni: Ionaşcu, ctitorul primei şcoli şi al primului spital din Slatina

Probabil cel mai mare filantrop oltean, negustorul Ionaşcu a fost un vizionar, înfiinţând prima şcoală şi prima unitate medicală din Slatina. Tot el este cel care a ridicat una dintre cele mai frumoase biserici din Slatina, devenită astăzi catedrală şi cel care a organizat sistemul de aducţiune a apei potabile în oraş.

Născut în anul 1725, Ionaşcu Cupeţu a fost unul dintre cei mai prosperi negustori din judeţ, reuşind să strângă o avere substanţială, pe care a donat-o în totalitate oraşului Slatina.

„Ionaşcu Cupeţu sau Sârbu Mazâlu s-a născut în comuna Leu din judeţul Romanaţi în anul 1725. S-a stabilit în Slatina la vârsta de 26-28 ani, iar câţiva ani mai târziu s-a căsătorit cu o fată din oraş, Neaga, născută pe la 1749.

A cumpărat un teren pe care se află astăzi catedrala şi în jurul ei pe o rază de 50 de metri. S-a ocupat de negoţul cu peşte, grâne, cumpără diferite locuri, vii, prăvălii şi în cele din urmă şi moşii. Se spune că ar fi găsit bani şi pe locul bisericii.

A avut o singură fată, Rada, care a murit de foarte tânără.

Neavând alţi copii şi crezând poate, cum se zice în popor, că banii aceia găsiţi au fost juraţi, adică n-au fost buni şi de aceea li s-a întâmplat nenorocirea cu fata, s-a devotat cu totul la fapte creştineşti, hotărând să facă o biserică, o şcoală, un spital şi cişmele, cărora să le închine toată averea.

Ionaşcu a murit în 1797, iar soţia sa Neaga în 1838”, se precizează în istoricul Catedralei „Sfântul Gheorghe” din Slatina.

Întreaga avere, donată Slatinei

Toată agoniseala strânsă de Ionaşcu Cupeţu în cei 71 de ani de viaţă a fost lăsată slătinenilor, cărora negustorul le-a lăsat, după cum se notează în istoricul catedralei „Biserica pentru suflet, şcoala pentru minte, spitalul pentru trup şi cişmelele necesare vitalităţii”.

„Ionaşcu Cupeţu a rămas în istorie drept unul dintre marii filantropi care şi-a donat întreaga avere: moşiile Ivăneşti (Vieru), Băcăleşti, Busniani, în fostul judeţ Romanaţi, Salcia, Băseşti, Neaga (Socet), astăzi în judeţul Teleorman, viile din dealul Sopotului (15 pogoane), prăvălii, locuri de casă, în vederea construirii în Slatina a unei biserici, a unui spital cu 15 paturi, a unei şcoli şi a trei cişmele.

De numele lui este legată aşadar înfiinţarea în anul 1792 a primului spital din Slatina, cu siguranţă unul dintre cele mai vechi din Ţara Românească, atestat cu 46 de ani înaintea Spitalului Brâncovenesc din Bucureşti”, explică Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt.

Catedrala, ridicată în cinci ani

Construcţia bisericii a început în 1782, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti şi a fost finalizată în 1787.

În pronausul catedralei se găseşte piatra tombală a ctitorului, pe care este inscripţionat: „Sub această piatră odihnească-se oasele răposatului robului lui Dumnezeu, jupânul Ionaşcu Ion Cupeţu osmanţiu, ctitorul sfântului lăcaş acesta, care l-au zidit din temelii şi l-au înzestrat cu cele ce se văd.

În care sub această piatră să nu fie slobod a se îngropa alte oase străine, fără numaidecât din neamul meu”.

sursa text & foto: Gazeta Nouă