Slatina de altădată, reînviată pe străzile Lipscani şi Eminescu

Proiectul privind reabilitarea străzilor Lipscani şi Mihai Eminescu din Centrul Istoric al Slatinei a fost finalizat. Finanţarea lucrărilor are ca sursă fondurile structurale. Proiectul „Reabilitare Centru Istoric, străzile Lipscani şi Mihai Eminescu” are o valoare totală de 16.551.677,42 de lei, din care 12.308.981,43 de lei reprezintă valoarea eligibilă pentru finanţare prin Programul Operaţional Sectorial.

În cele ce urmează vă prezentămo galerie foto în care se poate vedea cum arată acum Slatina de Altădată.

Anunțuri

Reabilitarea Centrului vechi, întârziată de birocraţie

Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, a declarat că birocraţia românească a întârziat semnarea contractului de finanţare pentru demararea construcţiilor de reabilitare a Centrului vechi.

„Avem şase clădiri în Centrul istoric care ţin de Primăria Municipiului Slatina. Dintre acestea, trei vor intra în reabilitare anul acesta, şi vorbim de sediul Primăriei, sediul Poliţiei Locale şi de fosta cancelarie a Şcolii nr.1, iar alte trei vor intra anul viitor, printre care Banca Naţională şi Cinematograful Victoria.

Vom începe derularea proiectului de reabilitare a centrului vechi în momentul în care vom semna contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării.

Din păcate, nu s-a semnat în luna aprilie, cum credeam noi, dar sperăm ca până la sfârşitul anului să-l semnăm, asta este birocraţia”, spunea primarul, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sfârşitul săptămânii trecute.

sursă text: gazetanoua.ro

ADR Oltenia, salvarea Centrului Istoric al Slatinei

Deocamdată, doar străzile din Oraşul Vechi vor fi reabilitate

Deocamdată, doar străzile din Oraşul Vechi vor fi reabilitate

Dacă infrastructura din Centrul Vechi al Slatinei va fi reabilitată pe bani europeni, acest lucru nu este încă posibil pentru imobilele din această zonă.

Prezentă la Slatina pentru semnarea unui contract de finanţare pentru reabilitarea unui liceu, Marilena Bogheanu, directorul ADR-SV Oltenia, şi-a exprimat speranţa că agenţia pe care o conduce va putea direcţiona fonduri europene şi pentru reabilitarea clădirilor din centrele istorice. În prezent, Agenţia pentru Dezvoltare Regională poate să intervină doar pentru investiţii în infrastructura rutieră.

„Sperăm să existe şi fonduri pentru a se interveni nu numai pe infrastructură rutieră-noi avem bani pentru reabilitare de drumuri sau iluminat public-ci şi clădiri, tocmai pentru a da o faţă nouă oraşelor noastre şi pentru a le reda aspectul şi parfumul anilor din perioada în care s-au construit aceste clădiri şi să devină oraşe care să atragă turiştii şi în care nouă să ne placă să trăim”, a declarat ea.

Speranţa directoarei de la ADR se leagă de faptul că guvernul îi va obliga pe proprietarii imobilelor vechi să-şi reabiliteze faţadele, iar cine nu se conformează va plăti scump. Potrivit proiectului Legii privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, numită şi Legea faţadelor, proprietarii trebuie să treacă la executarea lucrărilor de intervenţie şi să le finalizeze în 12 luni de la data primirii unei notificări de la primărie.

„Noi am lansat o iniţiativă împreună cu municipalităţile privind reabilitarea clădirilor din centrele istorice ale tuturor oraşelor şi, în special, ale municipiilor reşedinţă de judeţ. Iată că această iniţiativă a noastră s-a materializat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat un act normativ, el s-a şi adoptat”, a conchis Bogheanu.

Străzile din Centrul Vechi, făcute pe bani europeni

Municipalitatea derulează un proiect de reabilitare a Centrului Istoric al Slatinei, însă lucrările vor viza doar străzile din această zonă. Minel Prina speră ca până la sfârşitul anului să fie demarate şi lucrările.

„Sper ca la sfârşitul anului acesta, undeva în septembrie, să putem începe aceste lucrări, iar contractul de finanţare să se semneze în maxim două luni”, a spus el.

sursă: gazetanoua.ro

Clădirile din Centrul Vechi vor fi reabilitate cu forţa. E bine sau e rău?

Proprietarii de imobile vor fi obligaţi să-şi reabiliteze faţadele dărăpănate din banii proprii, potrivit unui proiect de Lege care a fost trimis de Ministerul Dezvoltării către Parlament. Reprezentanţii primăriei Slatina spun că aşteptau această lege de mult timp, documentul venind în completarea altor reglementări din municipiu.


Guvernul îi va obliga pe proprietarii imobilelor vechi să-şi reabiliteze faţadele, iar cine nu se conformează va plăti scump. Potrivit proiectului Legii privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, numită şi Legea faţadelor, proprietarii trebuie să treacă la executarea lucrărilor de intervenţie şi să le finalizeze în 12 luni de la data primirii unei notificări de la primărie.

Termenul ar putea fi prelungit, dar nu mai mult de şase luni, decisiv fiind acordul primarului, „emis în baza concluziilor notei tehnice de constatare, ori a documentaţiilor tehnice, în funcţie de natura, complexitatea şi amploarea lucrărilor de intervenţie necesare”.

Proiectul a fost adoptat de executiv în şedinţa de guvern de duminică seară.Proprietarii se pot trezi cu datorii financiare către municipalitate în cazul în care nu execută lucrările de intervenţie, nu le finalizează la termen sau refuză executarea lor. În acest caz, primarul poate solicita Consiliului Local aprobarea executării lucrărilor de reabilitare de către administraţie, în numele şi pe cheltuiala deţinătorilor notificaţi. Primăria ar urma după aceea să recupereze datoriile de la proprietari până la data recepţiei finale a lucrărilor de intervenţie executate.

Prina: „Aşteptam demult această lege”

Reprezentanţii primăriei Slatina spun că, în cazul în care va fi adoptată, Legea faţadelor va veni în ajutorul municipalităţii care încearcă de mai mult timp să le impună proprietarilor din Centrul Vechi să-şi reabiliteze clădirile sau măcar faţadele acestora.

„Este o lege care vine în ajutorul nostru şi pe care noi am prevăzut-o într-o hotărâre de Consiliu Local. Este o lege pe care o aşteptam de mult timp”, a declarat Minel Prina, city-managerul Slatinei.

Oficialul declara în urmă cu aproape o lună că lucrările de reabilitare a faţadelor clădirilor vechi vor fi demarate din fondurile municipalităţii.

Străzile din Centrul Vechi, făcute pe bani europeni

Municipalitatea derulează un proiect de reabilitare a Centrului Istoric al Slatinei, însă lucrările vor viza doar străzile din această zonă. Minel Prina speră ca până la sfârşitul anului să fie demarate şi lucrările.

„Sper ca la sfârşitul anului acesta, undeva în septembrie, să putem începe aceste lucrări, iar contractul de finanţare să se semneze în maxim două luni. Ultima etapă înainte de semnarea contractului”, a spus el.

Prina a explicat că reabilitarea faţadelor imobilelor nu va putea fi făcută din fonduri europene, fiind vorba de nişte proprietăţi private.

„Proiectul finanţat din fonduri europene prevede doar reabilitarea străzilor şi infrastructurii, nu prevede reabilitarea caselor. Nici un fond european nu se poate aloca pentru a se reabilita alte proprietăţi decât proprietatea Consiliului Local”, a spus Prina.

Regulament pentru Centrul Istoric

Municipalitatea vrea să impună un regulament pentru proprietarii clădirilor din Centrul Istoric, fiind vizaţi şi proprietarii celorlalte clădiri din Ansamblul urban – Centrul Istoric Slatina. Este vorba despre construcţiile din zona cuprinsă între străzile Ionaşcu – George Poboran – Mihai Eminescu – Dinu Lipatti – Grădiniţei – Mihail Kogălniceanu – Ioan Moroşan – Ionaşcu.

Majoritatea acestor clădiri sunt într-o stare extrem de degradată şi necesită lucrări de restaurare a faţadelor, dar şi lucrări de consolidare. Reprezentanţii primăriei Slatina consideră ca fiind foarte importantă adoptarea unui regulament prin care să fie stabilite drepturile şi obligaţiile proprietarilor imobilelor monumente istorice.
Unul dintre motivele invocate de autorităţi pentru elaborarea unui regulament este faptul că în zona Centrului Istoric vor fi implementate două proiecte cu fonduri europene nerambursabile şi este nevoie de conlucrarea tuturor celor implicaţi.

92 de clădiri monument istoric în Slatina

Slatina este unul dintre puţinele oraşe din ţară care încă îşi mai conservă Centrul Istoric, existând nu mai puţin de 92 de imobile declarate monumente istorice.
Altfel, în tot judeţul Olt există 751 de astfel de clădiri. Deşi au un stil arhitectural deosebit, majoritatea clădirilor din Centrul Istoric sunt degradate şi au nevoie de o intervenţie urgentă, cred specialiştii.

„Ansamblul Urban Centrul Istoric Slatina este constituit din imobile clasificate ca monumente istorice de rang B, prezentând o importanţă deosebită din punctul de vedere al patrimoniului cultural naţional şi local. Imobilele sunt deţinătoarele unui caracter specific, determinant pentru personalitatea oraşului, ce poartă amprenta unei succesiuni de etape relevante din punct de vedere arhitectural”, se arată într-un raport al Serviciului Urbanistic al primăriei Slatina.

„Având în vedere complexitatea lucrărilor de reabilitare a Ansamblului urban Centrul Istoric Slatina, fie că este vorba de protejarea fondului construit, fie de infrastructură, reţele de utilităţi, amenajări peisagistice, oportunitatea elaborării unui regulament rezidă din necesitatea conlucrării tuturor actorilor implicaţi în acest proces”, spune Ciprian Birin, arhitectul şef al Slatinei.

din GazetaNouă